10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

40 de ani de mobil

În urmă cu exact 40 de ani, mai exact pe 3 aprilie 1973, Martin Cooper de la compania Motorola şi-a sunat un coleg de la Bell, folosind un telefon mobil, relatează repubblica.it. Scena se desfăşoară pe străzile din New York, unde inginerul Martin Cooper (azi în vârstă de 85 de ani) şi-a încercat aparatul, care pe atunci avea dimensiunile unui pantof. Dintre toţi, el a ales să îl sune pe prietenul şi rivalul său de la Bell Laboratories AT&T, Joe Engel, care lucrează în acelaşi domeniu. Iar convorbirea a rămas în istorie. „Noi, la Motorola, am reuşit. Telefonia mobilă a devenit o realitate“. Zece ani mai târziu, a fost comercializat primul telefon mobil. Pentru crearea acestuia a fost nevoie de o grămadă de timp şi de foarte mulţi bani, mai precis o investiţie de un milion de dolari, pentru a pune la punct DynaTAC, acronim al Dynamic Adaptive Total Area Coverage, considerat primul telefon mobil din istorie. Bineînţeles, aparatul de pe atunci are puţine lucruri în comun cu confratele lui din zilele noastre. Cântărea un kilogram, costa 4.000 de dolari şi nu avea ecran. În ciuda dimensiunii sale, bateria avea o durată de viaţă de doar o jumătate de oră, iar pentru a se încărca era nevoie de câteva ore bune. Din 1983, când a apărut în magazine, telefonul mobil a început să se răspândească printre persoanele înstărite care îl afişau ca pe un adevărat simbol al avuţiei. De altfel, celularul şi-a păstrat acest statut pentru câţiva ani. A fost nevoie de şapte ani, pentru ca telefonul mobil să îşi găsească un milion de utilizatori la nivel mondial. Din acel moment, evoluţia sa a fost rapidă. În doar câţiva ani, telefonul mobil a devenit un instrument de bază al vieţii cotidiene. Şi-a schimbat forma, măsurând doar câţiva centimetri în lungime, a devenit mai economic, iar succesul său a crescut an după an, fără limite. În prezent, potrivit unui studiu, la nivel mondial, peste şase miliarde de persoane sunt posesoarele unui telefon mobil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS