13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJulia Pierson, prima femeie care va conduce Secret Service

Julia Pierson, prima femeie care va conduce Secret Service

Preşedintele Barack Obama o va numi Julia Pierson director la Secret Service, fiind prima femeie care va conduce agenţia în cei 148 de ani de istorie de la înfinţarea acesteia, informează Deutsche Welle
Julia Pierson, de 53 de ani, a lucrat timp de 30 de ani pentru Secret Service şi care, în afară de protecţia preşedintelui şi familiei sale, este însărcinată cu anchetarea falsificării de bani şi fraudelor.
Reputaţia acestei unităţi de elită de poliţie a fost afectată în aprilie 2012, când 12 dintre agenţii săi au fost suspectaţi că au frecventat prostituate la Carthagena, în Columbia, înainte de sosirea lui Barack Obama la Summitul Americilor. Nouă dintre ei au fost concediaţi, au demisionat sau au ieşit la pensie după incident.
Directorul în exerciţiu al Secret Service, Mark Sullivan, a prezentat scuze pentru acest scandal, care a obligat agenţia să modifice unele reguli interne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS