Internarea în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin, fie pentru a aduce pe lume un copil, fie pentru probleme de natură ginecologică, este un act de mare curaj din partea femeilor care păşesc dincolo de acele două uşi metalice, în spatele cărora găseşti o lume unde medicii nu îţi zâmbesc, iar pacientele sunt triste. Tratamentul cel medicamentos, dar şi cel uman îl primeşti pe măsura sumei de care dispui. De la gardian, liftieră, până la asistente şi medici, toţi se comportă în funcţie de câţi bani le bagi în buzunar, însă discret. Cadrele medicale nu spun niciodată preţurile, însă acestea pot fi aflate foarte uşor de la personalul administrativ ori de la celelalte femei care sunt deja internate în spital. Când ajungi în faţa spitalului, te apucă groaza. Nu mai este nevoie să intri în saloanele gravidelor sau, mai grav, în sala de naşteri. Clădirea Maternităţii din Drobeta Turnu Severina fost ridicată în 1937, pe malul Dunării, ca spital de campanie pentru soldaţii germani. Acum arată ca după bombardament. De vreo 40 de ani n-a mai fost renovată. Faţada e roasă până la cărămidă, toţi pereţii sunt cojiţi, iar pe ziduri a crescut muşchi verde. Acum câţiva ani, o femeie era să moară aici, în cea mai fericită zi din viaţa ei. Tocmai născuse şi s-a dus să-şi alăpteze copilul. Când s-a întors, celelalte mămici erau îngrozite. Un geam al salonului căzuse şi se înfipsese în patul ei. Trecuse prin saltea ca briciul. Nu-l atinsese nimeni cu nimic, căzuse singur, pentru că era vechi. Dacă nu ar fi întârziat la copil câteva minute, acum ar fi fost moartă.
Clădirea este o ruşine, nu a mai primit de ani buni avizele favorabile funcţionării din cauza lipsurilor. Geamurile sunt sparte, tocăria nu a fost schimbată niciodată, iar rampa de la intrarea în unitate este improvizată, din câteva blăni de lemn, prinse cu cuie între ele.
O problemă la fel de mare o reprezintă mizeria care înconjoară clădirea maternităţii. Sticle, pahare de unică folosinţă, hârtii şi chiar resturi de obiecte folosite în maternitate zac pe lângă pereţii clădirii. Din păcate, nici containerele nu arată mai bine, ca să nu mai vorbim de barăcile din imediata apropiere, în care îşi fac veacul persoanele fără adăpost.
După ce au fost internate în Maternitate, viitoarele mămici sunt tratate cu răceală şi dispreţ atât de medici, cât şi de asistente. Cele care au avut totuşi noroc să aducă pe lume un copil sănătos şi au reuşit să plece acasă spun că ar da orice să nu se mai întoarcă aici niciodată. Sala de naşteri, din păcate, nu este dotată cu aparatura specifică secolului în care trăim. De exemplu, încă sunt funcţionale mesele ginecologice vechi de peste 30 de ani, iar masa trebuie unsă permanent pentru ca scârţâielile să fie înlăturate pe cât se poate. „Nimeni nu mai ştie câţi ani are masa. Eu când am venit la maternitate, prin anii ‘80, am găsit-o aici“, spunea în urmă cu ceva timp o asistentă.
Prin anii ‘70, microbii ucideau mame şi copii. Încă există în spital o uşă „secretă“ pe care n-ai voie s-o deschizi. Pe uşa aceea intri în „casa infecţiilor“, care este, de fapt, o scară dezafectată, plină de moloz. Niciodată Maternitatea n-a avut tot ce i-a trebuit – când a avut aţă chirurgicală s-au terminat soluţiile perfuzabile, când au venit soluţiile, s-a dus Xilina. A mai primit de curând ceva aparatură nouă, incubatoare, mese de naştere şi amnioscop. Şi s-a reuşit să se aranjeze cabinetul de ginecologie şi de planificare familială. Dar problema cea mare rămâne clădirea.
O soluţie există şi nimeni nu înţelege de ce această clădire nu este închisă pentru totdeauna şi totul să fie transferat la noul Bloc materno-infantil de lângă Spitalul Judeţean, un gigant proiectat pentru sute de paturi. Şi aici există o întreagă legendă. Autorităţilor le-au trebuit mai bine de 20 de ani să finalizeze această construcţie, însă nici până astăzi, consiliul judeţean nu a catadicsit să o inaugureze. O avere cheltuită pentru un judeţ aşa sărac!
În spatele acestor pereţi groaznici se nasc totuşi 85% din copiii Mehedinţiului.
