20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOra Pământului a fost marcată ieri în întreaga lume

Ora Pământului a fost marcată ieri în întreaga lume

Mari edificii ale planetei, precum Taj Mahal, Turnul Eiffel şi Empire State Building, au stins ieri lumina timp de o oră, în cadrul operaţiunii „Earth Hour” – Ora Pământului, eveniment anual care îi mobilizază pe oameni să lupte împotriva încălzirii globale, informează Curierul Naţional. În România, Ora Pământului a fost sărbătorită în 43 de oraşe, Timişoara fiind capitala evenimentului şi găzduind mai multe manifestări.

La ora locală 20:30, luminile din edificii şi monumente din peste 150 de ţări au fost stinse timp de o oră, pentru a marca astfel cea mai mare manifestare ecologistă din lume. Au fost cufundate în întuneric Portul din Sydney, Poarta Brandenburg, Turnul Eiffel, Parlamentul din Budapesta, Cascada Niagara, Turnul Burj Khalifa, Cetatea Dubrovnik din Croaţia, Stadionul Olimpic din Beijing, străvechea citadelă Erbil din Kazahstan, dar şi alte obiective turistice, precum pieţele Al-Jundi şi Palestina din Gaza, Mica Sirenă din Copenhaga şi replica din Florenţa a celebrei statui David, realizată de Michelangelo.

Proiectul „Ora Pământului” a fost lansat de World Wide Fund for Nature (WWF) în 2007, în Australia. În acel an, expresia la ordinea zilei a fost „stinge lumina pentru binele planetei”, iar scopul acţiunii a vizat conversia către energiile regenerabile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS