Managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova, Lucian Dindirică: „Tehnologizarea ne-a dus cu zece ani înainte“



Într-o vreme în care bibliotecile din ţară sunt în permanentă evoluţie, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova, Lucian Dindirică, a vorbit pentru GdS despre schimbările şi noutăţile din domeniu, dar şi despre problemele instituţiei pe care o conduce.

GdS: Aţi absolvit Seminarul Teologic şi aţi fost corespondent al unui post naţional de televiziune. De unde pasiunea pentru cărţi?

L.D.: Ar trebui să spun că, de mic copil, eu am fost crescut de bunici. Părinţii mei erau foarte ocupaţi cu serviciul şi m-au crescut bunicii, care erau foarte apropiaţi de biserică şi, de când mă ştiu, nu îmi amintesc perioade în care să nu fi mers la biserică duminica şi la sărbătorile importante. Tatăl meu, fiind cadru militar, îi era interzis în perioada comunistă să participe la fel de fel de sărbători religioase sau să meargă la biserică, iar pe tatăl meu chiar l-a chemat generalul prin ‘88 sau ‘89 să-l întrebe dacă eu merg la biserică. Ştiu că mi-a zis acasă că mă roagă, dacă o fac, să nu o mai fac de la noi din casă. Ţin minte că plecam în fiecare sâmbătă după-amiază la bunici, care stăteau în altă zonă a cartierului Valea Roşie, şi de acolo plecam duminica la slujbă. Dar aveam şi o problemă cu mersul la slujbă duminica: niciodată nu ştiam luni, la şcoală, ce a făcut Simbad Marinarul în episodul care se difuza duminică dimineaţa. Şi aşa, cam toţi colegii mei aflau că eu merg la biserică, unii dintre ei chiar m-au blamat şi mi-au zis că „de ce merg“. În fine, cert este că dragostea faţă de biserică şi credinţă mi-au insuflat-o bunicii şi cred că de mic m-am pregătit să devin preot. Lucru pe care eu l-am parcurs, uşor-uşor, adică am făcut şi Seminarul Teologic, apoi Facultatea de Teologie. În anul II de facultate a existat un concurs la Tele U pentru postul de reporter/redactor. Am fost mai mulţi, m-am înscris, am câştigat, am rămas la Tele U, şi apoi parcursul probabil că îl ştiţi: 3TV, Realitatea, Prima, apoi înapoi la Realitatea şi, în 2008, deja fiind căsătorit, aveam un copil, am făcut pasul către bibliotecă. Pasiunea pentru cărţi cred că vine tot din copilărie, tot de la bunici. Ei aveau o bibliotecă undeva într-una dintre cele mai bune camere ale casei şi aveam o oarecare obligaţie din partea lor, în fiecare săptămână, să citesc şi eu, şi verişoara mea, un anumit număr de cărţi. De exemplu, ţin minte că eram foarte speriat că nu terminam „Shogun“, erau cele două volume groase, nu o să uit cât oi trăi. Aveam o săptămână la dispoziţie şi într-o zi de vineri şi ziua următoare de sâmbătă am stat să termin volumul doi din „Shogun“, deşi niciodată nimeni nu ne-a verificat dacă citeam acele cărţi, adică bunicii nu au întrebat ce scrie în carte. Dar probabil că era o apăsare morală să nu-i minţim. Educaţia era destul de strictă, erau foarte multe percepte morale şi religioase. Cred că aşa s-a dezvoltat. Au mers mână în mână educaţia de la bunici, care ne-au insuflat dragostea faţă de religie şi de biserică, cu respectul faţă de semenii noştri, bunătatea. Eu cred că pe asta o am de la bunica mea. Una peste alta, nu ne-a stricat, nici mie, nici verişoarei mele.

2012: 21.000 de copii la Ludotecă

GdS: Ce schimbări credeţi că aţi adus de când sunteţi aici, la bibliotecă?

L.D.: Nu ştiu dacă am adus nişte schimbări bune sau rele. Asta nu o pot spune eu. Eu sunt mulţumit de ceea ce fac aici, de ceea ce am de gând să fac. Colegele mele, aş putea spune că într-o majoritate covârşitoare, sunt mulţumite. Ceea ce fac fac foarte mult în plus pe lângă fişa postului. Trebuie să porniţi de la raţionamentul că biblioteca e bibliotecă şi toată lumea aici trebuie să împrumute cărţi sau să se ocupe de oamenii care vin să împrumute cărţi, dar fiecare, pe lângă această obligaţie de serviciu, mai face voluntar foarte multe activităţi, pe care le prezentaţi şi dumneavoastră o dată la două-trei zile în ziar. Pentru acestea, ele nu sunt remunerate, ba, mai mult, rămân şi după program, pentru că trebuie să întocmească rapoarte pe fiecare activitate, trebuie să ia legătura cu personalul în ceea ce le priveşte, unele sunt mai mici, altele sunt mai mari, însă am pornit pe ideea de a schimba imaginea bibliotecii. Când zic asta, mă gândesc la acea instituţie prăfuită, despre care învăţăm tot timpul, din Evul Mediu, unde sunt nişte cărţi dosite bine în spatele unui lacăt şi ai acces foarte greu la ele pentru ca nu cumva să le strici… Eu nu zic că am găsit o astfel de concepţie aici, însă concepţia oamenilor vizavi de bibliotecă era cam asta. Este o instituţie-mamut, mare, unde sunt numai rafturi de cărţi, şi nu e bine să te apropii, pentru că poţi să iei vreo boală, să inhalezi foarte mult praf… Era o imagine proastă. Însă am încercat prin astfel de activităţi să aducem oameni şi, prin acestea, unii dintre ei călcau pentru prima oară în bibliotecă. Acest lucru l-am învăţat de la partenerii noştri de la Biblionet, care ne spuneau că trebuie să faci tot posibilul să îi aduci în interiorul instituţiei, nu neapărat să închizi uşa, îi zăvoreşti în interior şi îi obligi să citească, însă cu siguranţă le trezeşti un interes. Iar doamnele se pricep foarte bine la chestia asta, să-i simtă pe fiecare în parte şi să vadă cam ce-ar vrea. Câte lucruri poţi să găseşti într-o carte… Avem şi Google-ul, dar cartea este cea care îţi dă valoarea şi realitatea informaţiei pe care o citeşti. Eu zic că am făcut un lucru bun. Dacă ne gândim numai la secţia de copii, anul trecut am avut 21.000 de copii care au participat numai la proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai mititei“. Nu e mare lucru, adică vin copiii dintr-o clasă, stau o oră jumătate la Ludotecă şi învaţă anumite lucruri, care pentru noi sunt banalităţi, şi totul învaţă în joacă, prin figurine, cu calculatorul care le pune întrebări de genul „ştiaţi că?“. Încercăm să le dezvoltăm anumite abilităţi copiilor, să le insuflăm dragostea şi respectul pentru carte, dar nu într-un mod pe care ei îl percep obligatoriu. Copilul este acum chemat să se joace, dar în joacă, în desaga lui de cunoştinţe, începem să-i aruncăm uşor-uşor informaţii, cât să nu îl cocoşăm. Iar copilul să vină cu drag a doua zi la bibliotecă. Chiar încercăm să îi fidelizăm oferindu-le acel card cu poză, acela ar fi primul lor act de identitate în care este moaca lor drăguţă şi zâmbăreaţă. Îi dai un permis de bibliotecă şi ştie că poate veni cu el să ia cărţi. Iar el se simte responsabil şi cunosc astfel de persoane. În momentul în care i-au responsabilizat pe copii şi le-au spus „pe numele tău am luat două cărţi, ai grijă de ele“, el chiar are grijă de cele două cărţi. Dacă le spui „ia, citeşte, joacă-te cu ele“, nu simt copiii responsabilitatea aşa cum ar trebui să o simtă.

Casa „Damianov“, serviciu transfrontalier şi loc al cărţilor de patrimoniu

GdS: Pentru celelalte categorii de vârstă, cum se desfăşoară proiectele?

L.D.: Avem un club al pensionarilor, care a avut mai multe direcţii. Am rămas cu una principală, trupa de teatru, care este deja la a treia piesă. Acum pregătesc „Titanic Vals“, după succesul cu „Gaiţele“ şi „A murit Bubi“. Destul de greu reuşim să formăm o grupă de pensionari pentru clubul de lectură, dedicat strict vârstei a treia. Mai mult, doamnele bibliotecare au fost învăţate de partenerii noştri de la IREX şi Biblionet să dezvolte anumite relaţii colegiale, să-i ajute pe aceşti oameni. Unii dintre ei vin pentru că au nevoie de un loc de muncă. Atunci îi iei de mână şi îi înveţi cum se face un CV în format european, pentru că fiecare firmă sau instituţie solicită, la angajare, un astfel de CV. Pe de altă parte, îi ajută să vadă cum găsesc un loc de muncă şi îi duc pe site-ul AJOFM sau pe celelalte site-uri de recrutare. Îi învaţă cum să formuleze o scrisoare de intenţie atunci când o trimit, cât trebuie să tacă la un interviu. Nu trebuie să vorbeşti foarte mult în acest caz, pentru că poţi să-ţi faci rău. Îi învaţă că e foarte bine să răspunzi strict la o întrebare, fără să divaghezi. Pentru fiecare, încercăm să le satisfacem dorinţele. Informaţiile, cunoştinţele se găsesc în cărţi, însă viaţa se succede cu o repeziciune pe care noi o pierdem dacă nu ţinem pasul cu ea, rămânem în urma progresului, a tehnologiei, a societăţii care a cam luat-o la fugă. Şi trebuie cumva să ne luăm şi noi după ea. În momentul în care există un decalaj între instituţia noastră şi societate, instituţia noastră moare, pentru că vom fi neputincioşi în a oferi o informaţie, în a spune un lucru corect şi coerent şi devenim inactivi. Dacă nu suntem în stare să ţinem pasul cu dorinţele şi cu ceea ce vor oamenii de la viaţa lor, cu ceea ce vor de la noi ca să îşi dezvolte armonios viaţa, nu mai este nevoie de bibliotecă.

GdS: Preşedintele Ion Prioteasa spunea ceva despre Casa „Damianov“, că după ce va fi refăcută de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj va aparţine Bibliotecii Judeţene (BJ) „Aman“. Ce vor găsi craiovenii acolo?

L.D.: În Casa „Damianov“, încă de vreo trei ani – în 2009 a fost întocmit proiectul de CJ şi de colegele mele, dar depus de CJ – noi încercăm să facem un serviciu transfrontalier de comunicaţii, dar şi de împărtăşire de informaţii şi cunoştinţe. Un simplu exemplu, în cadrul proiectului noi trebuie să achiziţionăm nişte scanere performante, pentru cărţile de patrimoniu, foarte vechi. Ele nu mai distrug cartea. În mod normal, astăzi, dacă am folosi un scaner pe care îl ştim cu toţii, noi trebuie să deschidem cartea şi să-i mai punem şi capac. Când i-ai făcut asta unei cărţi de la 1500-1600, cu siguranţă o rupi. Şi atunci, scanerele astea au nişte capete optice care scanează pagina, coboară şi se plimbă uşor de-a lungul paginilor, care sunt date cu foarte mare grijă de către acest aparat. În final, o să avem toată colecţia de cărţi de patrimoniu digitizată, toate cărţile şi ziarele de valoare din jurul anilor 1900, iar ele vor fi puse la dispoziţia publicului din România şi din Bulgaria, pentru că ne vom axa pe documente care privesc şi zona aceasta comună, dintr-o parte şi alta a Dunării. Va fi un site pe care oamenii vor putea consulta gratuit aceste documente, vor exista ştiri comune, schimburi de idei şi păreri. Poate o secţiune în care să existe şi nişte locuri de muncă vacante. Poate prieteni bulgari vor să vină să lucreze la Calafat sau oameni din Calafat vor să treacă la Vidin, mai ales că se deschide şi podul. Trebuie să înlesnim o comunicare dintr-o parte şi alta a Dunării între cele două comunităţi care sunt riverane, pentru dezvoltarea armonioasă a acestora. Principalii beneficiari suntem noi şi CJ, ceilalţi sunt parteneri (municipalitatea şi biblioteca din Vratsa), dar şi ei vor beneficia de toate acestea, căci vom scana pentru ei cărţile de valoare şi tot ce au ei mai important. Va exista şi câte un punct de comunicaţie, prin telefon, e-mail; oricum, prin internet. Pentru studenţii bulgari care se află la Craiova, ei vor putea veni într-una dintre cele două locaţii (BJ „Aman“ sau CJ Dolj) şi pot discuta gratuit cu rudele şi cu prietenii din Bulgaria prin acest nod de comunicaţii.

Despre programul de weekend al bibliotecii: „Nu cred că se va rezolva“

GdS: La ce sumă se va ridica această investiţie?

L.D.: Proiectul întreg cred că are în jur de trei milioane de euro. Ştiu că bibliotecii îi revin cam un milion de euro. Asta înseamnă refacerea Casei „Damianov“, achiziţia scanerelor performante, a softurilor care vor face legătura între baza de date a celor două şi cu ceea ce se scanează, sistemul de comunicaţii, refacerea pe la Consiliu a sălilor, acolo unde se vor desfăşura conferinţele şi toate celelalte lucruri de pornire şi de încheiere, iar după asta, colaborarea va continua într-un spaţiu care o să fie la standarde mai de secolul 21. Trei ani avem la dispoziţie pentru implementarea proiectului. El, după un an şi jumătate, deja va fi cu motoarele turate. Probabil investiţia care va dura cel mai mult este refacerea clădirii şi, abia apoi, acolo se vor muta toate. Din fericire, casa nu este monument istoric. În caz contrar ar fi costat mult mai mult, iar aprobările şi toate celelalte lucruri ne-ar fi îngropat ca perioadă de timp. Ea îşi va păstra aceeaşi arhitectură, numai că, nefiind considerată clădire de patrimoniu, intervenţia asupra ei se face mult mai repede.

GdS: Mulţi studenţi, cărora programul nu le permite să vină în timpul săptămânii să citească, se plâng că sala de lectură este închisă în weekend. Cum se va rezolva această problemă?

L.D.: Este foarte greu să vă spun că se va rezolva, pentru că nu cred că se va rezolva. Înainte era deschis şi sâmbăta. Odată cu apariţia ordonanţelor guvernului Boc din anii 2009-2010, a lipsei de personal, noi acum suntem subcapacitaţi, avem în jur de 50 de persoane care sunt specializate şi lucrează în diferitele sectoare ale bibliotecii. Iar pentru a putea ţine deschise sala de lectură sau depozitul general în weekend, ar fi nevoie de aproximativ zece persoane, pentru că sunt patru săli, este depozitul, sunt periodicele, iar acestor persoane, conform legii, eu ar trebui să le dau zile libere. Însă ar trebui să închid biblioteca o zi în timpul săptămânii. Am făcut calcule, ne-am dat peste cap, încercând să păstrăm ziua de sâmbătă. Era şi avantajul colegelor mele pentru că erau plătite mai bine, deci interesul era şi din partea dumnealor să vină sâmbăta la serviciu. Însă nu ne putem permite, pentru că ar trebui să închidem câte o zi pe săptămână. Noi am mers pe ideea să ţinem deschis cât mai mult seara. De exemplu, şi iarna, noi ţinem deschis până la ora 19.00, iar vara mergem până spre ora 20.00. Dar niciodată, dacă cineva a rămas în sala de lectură, nu a fost dat afară cu mătura. Anticipez o altă sesizare şi spun că s-a întins mai mult decât prognozasem noi cu mutarea cărţilor din depozit şi câştigarea spaţiului. În trei săptămâni va fi la capacitate maximă depozitul, din nou, pentru că din weekendul acesta se începe repunerea pe rafturi a cărţilor, care au fost triate, aranjate. Odată la câţiva ani se cam face acest lucru într-o bibliotecă, pentru că riscam să ne blocăm. Dacă nu schimbam rafturile şi nu câştigam spaţiu, în maximum o jumătate de an noi nu mai aveam unde să punem cărţi. A trebuit să restrângem spaţiul de depozitare, extinzând numărul de poliţe. Soluţia a fost găsită prin aceste rafturi monobloc, care stau închise, iar noi câştigăm toate culoarele de trecere dintre rafturile statice.

Deşi este Bibliotecă Judeţeană, legea nu permite împrumutul în afara Craiovei

GdS: Studenţii, dar şi persoanele care nu au buletin de Craiova ne scriu că nu pot lua cărţi cu împrumut la domiciliu. Este, totuşi, o bibliotecă judeţeană…


L.D.: Aşa este legea. Este o bibliotecă judeţeană pentru sala de lectură. Însă, atunci când este vorba de împrumut la domiciliu, suntem forţaţi de această lege să nu împrumutăm cărţi acasă. Eu am spus că e o idioţenie, nu că este o prostie, pentru că studenţii nu vin să citească numai la sala de lectură. Ştim cu toţii cum este viaţa de student, cărţile trebuie să le ai acasă, fiindcă citeşti noaptea. Am discutat cu domnul rector, încă nu am bătut în cuie acest parteneriat, însă lucrăm serios la acest lucru. Adică, la final, când se face fişa de lichidare a unui student, să existe şi Biblioteca Judeţeană înscrisă pe acea fişă. Şi atunci, nu ar mai fi nici o problemă ca eu să îi împrumut cărţi unui student care vine de la Constanţa, pentru că, la final, pierderea mea va fi minimă sau chiar zero. Eu, fiind pe fişa de lichidare a Universităţii, cu siguranţă nu mă mai ţine în loc acel articol din legea bibliotecii. Şi, dacă e să calculăm, rata de pierdere este destul de mare lăsând cărţile la liber.

GdS: Catalogul on-line al cărţilor mai este disponibil?

L.D.: Avem un site, www.aman.ro, care în 2004 a fost premiat ca fiind cel mai bun site de bibliotecă, însă de atunci nu s-a mai schimbat nimic. Anul acesta sper să modificăm site-ul, am schimbat şi softul din interiorul bibliotecii şi cărţile se regăsesc şi în Google. De la TinLib am trecut la TinRead, varianta mai bună şi mai performantă. Ea interacţionează cu celelalte biblioteci judeţene din ţară care au aceeaşi platformă, dar interacţionează şi cu Google. În momentul în care intri în TinRead, tu selectezi în ce bibliotecă din România vrei să cauţi cartea sau dacă vrei să cauţi pe Google. Este o platformă mai de secol 21. Site-ul este problema, nu programul de bibliotecă. El era bun, frumos, însă este depăşit în acest moment, informaţiile nu mai pot fi regăsite cu acurateţe ca înainte şi vrem să schimbăm site-ul, să îl facem mai accesibil, tot ca o platformă gen Google, să fie mai uşor de identificat un element, o activitate sau o carte. Catalogul on-line este butonul din stânga sus, primul.

„Dacă nu eşti Mahomed şi vezi muntele venind spre tine, fugi, căci este alunecare de teren“

GdS: Ce credeţi despre tehnologizarea bibliotecilor?

L.D.: Cred că ne-a dus cu zece ani înainte. Există locuri în ţară unde autorităţile nu sprijină bibliotecile şi muzeele, considerându-le nişte pietre de moară la gâtul bugetului judeţean. În acel moment, instituţiile au rămas cu mult în spatele nostru. Vă pot da exemplu Dâmboviţa, la nivelul anului 2011 avea puţin peste 10.000 de euro la achiziţii de cărţi. La noi, legea este foarte clară, este şi foarte greu să o respecţi, de altfel. Ne spune să achiziţionăm 50 de cărţi pe mia de locuitori deservită. Suma este imensă, nu suntem nici noi aşa încât să spunem „daţi-ne bani, că aşa scrie în lege“, însă a existat un sprijin tot timpul şi ne-am încadrat în jurul valorii de 10.000 de volume achiziţionate anual, mai ales noi fiind un centru universitar puternic, având un număr foarte important de studenţi care vin la bibliotecă, trebuia să ţinem pasul cu cerinţele lor. La catedră, nu numai de la profesori, dar şi de la specialişti care activează în acel domeniu, ies sute de cărţi pe an la acel domeniu. Şi, cu siguranţă, la referatele studenţilor nu sunt cerute cărţile care au ieşit acum 20 de ani, tot timpul îţi cer cărţi care au ieşit cu doi-trei ani în urmă sau cărţile de căpătâi. Aşa se face că, spre exemplu, domenii precum ştiinţele politice, relaţiile publice, comunicarea sau jurnalismul erau domenii care erau văduvite de cărţi în biblioteci. Nefiind acum 20 de ani asemenea domenii, e clar că nu existau nici astfel de cărţi. Poate că, sporadic, apăreau pe aici, pe acolo, dar în tangenţă cu alte domenii. Însă, colegele mele au găsit şi au cumpărat o enciclopedie de relaţii publice de la Oxford, care este o biblie a acestui domeniu, căci înţeleg că nu se face nici o lucrare dacă nu foloseşti acea enciclopedie, care reuneşte tot ce a fost tipărit şi informaţiile esenţiale din acest domeniu. Cred că are 18 volume a câte 1000 de pagini, deci vorbim despre un monstru de carte. Am achiziţionat şi o enciclopedie a bisericii romano-catolice, fiind un interes major în studiul teologiei, că este ea ortodoxă sau catolică. Nimic din istorie nu poate fi scris fără să faci puţin aluzie la biserică, pentru că în jurul ei mereu s-a construit ceva. Era necesară şi o astfel de enciclopedie pentru cei care studiază istorie, istoria bisericii, a religiilor sau strict catolicism sau ortodoxie. Una peste alta, ar trebui să ţinem pasul cu achiziţia de carte, nu ne plângem absolut deloc pentru că avem sprijinul CJ. Eu zic că, în mare parte, acoperim toată paleta. Scăpări avem cu siguranţă, de aceea mai avem un buton mai mic pe site, ori „întreabă bibliotecarul“, ori „recomandă o carte“. Şi am mers şi pe ideea că omul care caută o carte şi nu o găseşte să vină la noi să ne spună, noi o comandăm şi cartea vine în câteva zile la Craiova. Sau, dacă urgenţa este mare, putem apela la schimbul interbibliotecar, care, în ultimii doi ani, prin acordul pe care toţi directorii de biblioteci din România l-am făcut, s-a dezvoltat şi zidit cât trebuie, ca să fie valoros. În momentul ăsta, împrumutăm orice carte de la orice bibliotecă între noi. Dacă aveţi nevoie de o carte de la biblioteca din Iaşi, în două zile aveţi acea carte. O studiaţi, vă extrageţi informaţiile necesare, iar eu, la rândul meu, o trimit înapoi. Circula un banc, dacă nu eşti Mahomed şi vezi muntele venind spre tine, fugi, căci este alunecare de teren. Noi încercăm să fim acea alunecare de teren. Când oamenii vin spre noi cu orice solicitare, noi ne vom da peste cap să o rezolvăm, pe cât posibil.

GdS: Ştiu că în 2009 angajaţii bibliotecii aveau sporuri de solicitare neuropsihică. Mai există aşa ceva acum?

L.D.: Nu mai există nici un spor în bibliotecă, deşi regret amarnic pentru doamne. Am păţit-o şi eu, încă sunt sub tratament, dar mai ales doamnele care lucrează la depozit cu cărţile foarte vechi, au căpătat din cauza prafului şi a ciupercilor din cărţile vechi anumite defecţiuni fizice, să le spunem aşa. Am doamne care au probleme la timpane, la ochi sau la gene, lucru care nu se mai poate remedia, a devenit cronic. Nu mai deranjează, dar nici nu-şi mai revine organismul aşa cum era înainte şi aceste sporuri, până la urmă, le apărau, le mulţumeau, nu ştiu cum să spun, dar erau bune. În momentul acesta nu mai sunt. Au fost anumite legi ale guvernelor precedente care le-au exclus unul câte unul, iar în ultima lege, cea din 2010, salariul din decembrie 2010 a devenit salariu de bază în ianuarie 2011 şi în acel moment totul s-a încheiat. Cred că singurul spor care se mai primeşte în bibliotecă e doar cel de vechime.

Încă o rundă Biblionet: „Am informaţii certe că vor mai fi fonduri“

GdS: Mai sunt comune care nu mai au nici o şansă să intre în Biblionet…

L.D.: Ba eu cred că o şansă o să mai fie, pentru că în acest moment nouă ne-au fost respinse patru-cinci comune din varii motive, principalul fiind lipsa unui bibliotecar. Ei au fost destul de îndurători şi ne-au zis „nu ne angajaţi bibliotecar, dar trimiteţi-ne o fişă de post sau o hotărâre de consiliu local a unei comune în care cineva din primărie primeşte atribuţii sau şi atribuţii de bibliotecar“. Acest lucru s-a întâmplat la câteva comune, însă altele au fost mai delăsătoare. Cu siguranţă, eu cred că vor mai rămâne nişte fonduri importante, undeva pe toamnă. De fapt, nu cred, am informaţii certe că vor mai fi fonduri şi vom încerca măcar să ducem şi noi spre 100%. Acolo unde este şi bibliotecar, şi bibliotecă, este păcat că acel primar nu vrea să marşeze pe această idee şi că nu îşi dă seama ce importanţă capătă şi comuna lui. El, la primărie, nu o să-şi poată cumpăra nici în 20 de ani lucrurile care îi vin gratuit în doar trei luni de la IREX şi Biblionet. Până la urmă, cel mai bine a mers acea publicitate din gură în gură, de la primar la primar, arătându-şi probabil şi lista de aşteptare de la bibliotecă. La Filiaşi, se fac liste de aşteptare de pe o zi pe alta pentru copiii care vin să acceseze anumite lucruri on line. Animând o instituţie care îţi apartine, îţi animezi comunitatea care vede că şi tu faci ceva pentru ea. Iar sarcina primarului este minimă, el trebuie doar să se angajeze că ţine deschisă această bibliotecă.

Lipsa de personal, cea mai mare problemă

GdS: Orice instituţie are probleme, la Biblioteca Judeţeană care este cea mai mare?

L.D.: Lipsa de personal este cea mai mare. În următoarele două luni se pensionează patru colege, iar acest lucru, pe lângă prietenia şi tot ce înseamnă partea umană, gândind-o ca manager, văd patru locuri vacante pe care nu ştiu dacă le pot ocupa, fiind încă în vigoare legea cu angajarea 1 la 7. E clar că vom fi văduviţi, pleacă persoane foarte importante, persoane în vârstă care deţin foarte multe informaţii din bibliotecă, din cărţi şi din ziare. Suntem văduviţi de experienţa de câţiva zeci de ani a unor oameni, care fiecare în parte sunt o enciclopedie. Una dintre ele este Mariana Urzică de la Informare bibliografică. Dacă o suni şi o întrebi tot ce înseamnă orice ziar care a apărut în ultimii 100 şi ceva de ani în Craiova, ştie tot. Ea este cea care face fişarea de ziar. Titlurile importante, autorul şi celelalte date sunt introduse în catalogul electronic al bibliotecii pentru a fi mai accesibile publicului larg. Altă doamnă este de la Împrumut adulţi; cred că ştie pe dinafară tot fondul de carte de acolo. La doamna Nica, dacă te duci îi spui că vrei o carte, o să îţi spună de la birou că este împrumutată, că nu are rost să o mai cauţi şi are şi vaga impresie când se întoarce cartea. Sunt nişte doamne care s-au străduit cât au lucrat aici, au acumulat acele informaţii, au muncit pentru comunitate, iar acum noi trebuie să le trimitem acasă, pentru că asta este legea. Însă, pleacă cu părere de rău şi noi ne uităm cu părere de rău spre dumnealor, dar nu avem ce face. Aceasta este viaţa.

GdS: În încheiere, aş vrea să vă întreb, domnule director, care este ultima carte pe care aţi citit-o?

L.D.: Una de relaţii internaţionale, fiindcă avem de pregătit o conferinţă internaţională în prima jumătate a lunii aprilie. Chiar aseară citeam la ea, căutându-mi un subiect pentru o comunicare la această conferinţă. Mă uitam încercând să identific un eveniment, un personaj, ceva despre care să fac un material.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 23 martie 2013

Actualitate

» Cărţi sau jucării, în loc de bilete la un meci de baschet
» Gaţu: „Constructorii de săli nu consultă specialiştii în sport“
» Cum va fi vremea până în iunie
» Vremea în Oltenia
» Juriul
» Bancul zilei
» Întreruperi energie electrică de luni
» Monitor… pentru randament
» Cine se pune cu spiritele!
» Sărbătoare de Ziua Poliţiei
» Conferinţe ştiinţifice la UCB
» Arhitectul Dorin Ştefan vrea să împlinească visul lui Brâncuşi
» Vasile Blaga – un nou mandat la şefia partidului
» Democrat liberalii îşi aleg şeful
» Aproximativ jumătate dintre cei care au ocupat ilegal clădiri nelocuite la Londra sunt români
» Managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova, Lucian Dindirică: „Tehnologizarea ne-a dus cu zece ani înainte“
» Bulgaria şi România, suspecţi de serviciu

Local

» Şcolile din Craiova, reparate de o singură firmă
» Traficul rutier închis în centrul Craiovei
» Un fost polițist a scăpat de pușcărie
» Ginecologul Radu Nicon rămâne în arest
» Maria Moța, premiată la Gala de Excelență a Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
» Bulgaria: a şasea persoană care îşi dă foc
» Ce schimbări majore aduce noul Contract-cadru din Sănătate

Gorj

» Încep lucrările pe DN 66 Rovinari – Bumbeşti-Jiu
» Prinşi cu peste o tonă de detergent contrafăcut
» Primarul din Albeni, în conflict de interese

Sport

» Slătinenii pornesc în goana după puncte
» Juniorii din Craiova, pregătiţi pentru derbi
» Volei (m) : SCM-U Craiova – Remat Zalău 3-0, în primul meci din semifinalele campionatului
» Victoria cu Cluj, decisivă pentru locul patru
» Repetaţi performanţa din ’91!
» Handbal (f) – Două remize la Trofeul Carpaţi

Magazin

» Viaţa fără mâncare
» Scurte ştiri
» Horoscop
» Beyonce este imaginea H&M

Top