10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRadu Preda, mutat director la RAT Craiova

Radu Preda, mutat director la RAT Craiova

Actualul director al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, Radu Preda, ar urma să fie numit în cursul acestei săptămâni în funcţia de director al Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova, informează surse apropiate municipalităţii. Preda ar ocupa astfel postul rămas liber după plecarea lui Alin Goga şi pe care îl gestionează în prezent directorul tehnic şi de exploatare al RAT, Marcel Tănăsescu. Noul manager al RAT ar avea drept misiune reducerea datoriilor şi chiar aducerea pe profit a regiei locale de transport.
În locul lui Preda ar urma să vină la conducerea RAADPFL actualul şef al Sectorului Străzi şi Construcţii Urbane, inginerul Florin Gabriel Lungu.
Contactat de Gazeta de Sud, Radu Preda nu a dorit să comenteze posibila sa mutare la RAT, declarând doar că „este de competenţa doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu să ia o asemenea decizie“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS