Deputaţii au dezbătut o moţiune simplă pe tema Schengen, votul se va da mâine

Autori


Plenul Camerei Deputaţilor a finalizat în această seară dezbaterea moţiunii simple iniţiată de PPDD pe tema Schengen, parlamentarii Puterii şi ai Opoziţiei acuzându-se reciproc pentru ratarea intrării în această zonă, informează Mediafax.ro. Votul final asupra moţiunii urmează să fie dat mâine.

Deputatul PNL Petre Roman a declarat că moţiunea, dincolo de atacurile personalizate, nu are legătură, pe fond, cu intrarea în Schengen pentru că atribuie acest eşec procesului MCV care nu are legătură cu aceasta. El a spus că dacă s-ar iniţia o moţiune pe suspiciune şi nesocotirea legii în rândurile PDL şi PPDD s-ar obţine un “raport substanţial”.

“Moţiunea simplă a PPDD este un amestec de referinţe istorice, aleatorii, aglomerări de date false, argumente şi teme de discuţie de politică internă lipsite de relevanţă pentru o decizie de politică externă”, a declarat şi deputatul PSD Andrei-Valentin Sava. “Este relevant că reprezentanţii PDL susţin această moţiune din umbră, par a fi stânjeniţi că trebuie să sprijine un moment de impostură. Cei de la PDL au uitat cum strigau împotriva statelor care ne blocau aderarea la Schengen, gesturi copilăreşti precum oprirea la graniţă a tirurilor cu lalele olandeze li se păreau o afirmare a demnităţii naţionale”, a spus Sava.

Deputatul PDL Ioan Oltean a spus că nu se aştepta ca reprezentanţii Puterii să recunoască deschis că eşecul privind aderarea la Schengen le aparţine, dar credea că măcar vor recunoaşte că există o mulţime de elemente care au încurajat statele europene să aibă reţineri în legătură cu intrarea României în Schengen. El l-a criticat pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pentru faptul că a spus că intrarea în Schengen nu este o prioritate. “Cine spune că aderarea nu este o prioritate arată dispreţ total şi şocant la adresa poporului român.(…) PDL apreciază extrem de întemeiată această moţiune simplă”, a spus Oltean.

Deputatul UDMR Laszlo Borbely a precizat că reprezentanţii UDMR se vor abţine la votul moţiunii, pentru că aceasta nu apropie mai mult România de spaţiul Schengen.


Grupul miniorităţilor va vota împotriva moţiunii simple, a anunţat şi deputatul Ovidiu Gantz, care a spus că moţiunea nu trebuia adresată ministrului de externe Titus Corlăţean, de acest proces ocupându-se Consiliul JAI ai miniştrilor de interne. El a adăugat că miniştrii de interne anteriori şi-au făcut bine datoria, nominalizându-i pe Ioan Rus, Vasile Blaga şi Cristian David.

În final, Ministrul de externe Titus Corlăţean a spus că este dezamăgit de “mesajul populist auzit din partea reprezentanţilor grupurilor PPDD şi PDL”. “Au făcut un mare rău românilor”, a adăugat Corlăţean.

Votul final asupra moţiunii va fi dat de deputaţi în şedinţa de mâine.



Comenteaza acum

Alte stiri

10 martie 2019

Elevii susţin mâine simularea pentru evaluarea naţională

A început numărătoarea inversă pentru cei care susțin Simularea pentru Evaluarea Naţională 2019. Mâine ei vor începe cu prima probă: limba și literatura română. O premieră în învățământ este că tot mâine vor susține examenul și elevii de clasa a ...

Sumarul ediției de luni, 18 martie 2013

Actualitate

» Brâncuşi, omagiat la Filarmonica „Oltenia“
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Tsunami în Mediterană
» Vremea în Oltenia
» Dezangajare
» Soarta CEO, discutată cu uşile închise
» Se alege praful şi de Hidroserv
» Olguţa dărâmă chioşcul lui Bojenoiu
» Senat: Dan Mihalache, votat în funcţia de secretar general adjunct
» Deputaţii au dezbătut o moţiune simplă pe tema Schengen, votul se va da mâine
» Modificarea procedurii de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, în dezbatere publică
» Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, în vizită oficială la Bruxelles
» ÎCCJ: Recursul în cazul arestării judecătoarelor Antonela Costache şi Viorica Dinu, pe 20 martie
» Aviaţia siriană a atacat poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului

Local

» Adrian Voinea: Pentru România, Gazeta de Sud este un fenomen
» Medic ginecolog, prins cu mită
» Pedeapsă menţinută pentru doctorul Voinescu
» Soţ şi soţie, arestaţi pentru trafic de persoane
» Luptători K1, în arest
» Bogăţia fabricii RELOC SA sunt oamenii…
» Dunărea şi-a ieşit din matcă
» Programul care te scoate din casă
» Craiova: Centrul Multifuncţional va fi gata cu şase luni mai devreme
» Adrian Năstase a părăsit Penitenciarul Jilava
» Navigaţia pe Dunăre, închisă în zona Coronini – Baziaş
» Gazeta de Sud – de 18 ani în slujba oltenilor de pretutindeni

Dolj

» Peste 200 de elevi s-au calificat pentru olimpiadele naţionale

Gorj

» Cabană din Rânca, mistuită de flăcări
» Gorj: Nicolae Mischie, condamnat definitiv la patru ani de închisoare
» Patron reţinut pentru evaziune fiscală
» Pastă de mici retrasă de la supermarket
» Pavel, încă un pas spre libertate
» Au furat stâlpii de la stadion
» Gorj: I-a furat cerceii unei paciente din Spitalul Judeţean

Sport

» Baschet (m) – Remiză între selecţionatele Nord şi Sud la All Star Game
» La turneul final, după victorii pe linie
» Craiova, capitala baschetului pentru o zi
» Severinul, succes important cu Mediaş
» Pandurii, spectaculoşi
» Surugiu a adus victoria vâlcenilor
» Craiovenii au rămas datori
» Baschet – Rade Dzambic s-a impus la competiţia aruncărilor de trei puncte de la All Star Game
» Fotbal – Keşeru: Naţionala este capabilă de lucruri foarte mari, îmi doresc să ne calificăm

Bani & Afaceri

» Aberaţiile Codului Fiscal
» Olt: Buget de 129 de milioane de lei pentru Slatina
» Transelectrica şi Transgaz trec de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor
» Piaţa auto din România a scăzut cu 3,8% în primele două luni ale anului 2013

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Laetitia Casta, sigură pe sine

Top