21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncredibila poveste a bărbatului din cavou

Incredibila poveste a bărbatului din cavou

http:http://www.youtube.com/watch?v=fcorJQzRNAg

Un bărbat din Craiova locuieşte într-un cavou. De mic copil, acesta trăieşte printre morminte, într-un cimitir din oraş.
Aici a locuit prima dată cu tatăl său, pe când era un puşti, aici şi-a pierdut piciorul, iar acum un cavou părăsit este casa lui.

Pe Jean îl ştie toată lumea din cimitir. Aici este casa lui, pentru că locuieşte într-un cavou părăsit. Noaptea se retrage în „casa“ improvizată, ziua stă cu mâna întinsă la poarta cimitirului, trăieşte din mila oamenilor, mai scoate un ban la înmormântări, şi nu sunt puţine. Povestea lui este cutremurătoare. „Eu aici am crescut şi acum am 37 de ani. Am stat cu tata în cavou, dar el s-a îmbolnăvit. Nu a mai ieşit o lună din cavou, după care a murit. L-am îngropat mai încolo. Acum eu stau în alt cavou. Nu mi-e frică, jos este un mort, dar…“, povesteşte Jean, pe numele lui adevărat Nicu Nicolae.
Stă în mijlocul aleii, rezemat în cârje, fiindcă nu are un picior. Este potrivit de statură, cu ochi negri, plini de tristeţe. Are barbă şi mustaţă, iar faţa îi este arsă şi afumată de la lumânările cu care luminează cavoul în care stă. Hainele îi sunt murdare, iar pe cap poartă o căciulă îndesată până deasupra sprâncenelor. Este vorbăreţ, spune aproape mecanic frânturi de întâmplări pe care le-a trăit. „Eram într-o iarnă. Am făcut foc aici, unde este bradu’, şi am luat foc la picior. Mi-a venit ameţeală, că am, cum îi zice… epilepsie. Am avut noroc cu un paznic că m-a salvat. Dar nu m-am tratat şi s-a infectat. Când m-am dus la spital, mi-au zis că-mi taie piciorul. Aşa am rămas fără picior“, povesteşte Jean.

„O viaţă de suferinţă“

Viaţa bărbatului a fost zbuciumată. De când se ştie, a dormit în locuri insalubre, improvizate sau sub cerul liber. Îi vine greu să se adapteze la regulile unui centru social. Mai bine bate cimitirul în lung şi în lat cu alţi oameni de pripas ca şi el. Seara, se retrage în cavoul lui să-şi odihnească oasele. „Am stat şi pe balta Craioviţei, şi prin barăci, la Big, în cimitir. M-au luat cu poliţia într-o iarnă şi m-au dus la bătrâni (Centrul pentru persoane vârstnice Craiova -n.r.), dar au adus şi bătrâni din ăia care erau cam «zăpăciţi». Făceau bâză de mine, iar mie nu-mi arde de glume de când mi-au tăiat piciorul. Stau aici, mă mai plimb până se întunecă, când nu mai circulă lumea. Seara mă duc în cavou. Acolo aprind lumânări, să fac lumină în cămăruţă. Mă odihnesc că nu-mi mai simt umerii. E o viaţă de suferiţă! Am avut casă aici, dar ne-au demolat-o, apoi am avut apartament, dar de acolo ne-au dat afară“, spune Jean.

 Cavoul-casă

Cavoul în care locuieşte Jean are aproximativ patru metri pătraţi. Aici şi-a improvizat un pat, pe pereţi sunt lipite lumânări, iar în câteva plase are haine şi mâncare. Câteva pături groase sunt aruncate pe pat. Uşa metalică de la intrare este ferecată cu un lacăt. Câteva ochiuri de geam sunt sparte şi sunt acoperite cu o pânză veche. În jur morminte, unele mai vechi, altele mai noi, la câţiva metri strada cu traficul zgomotos.
L-am lăsat pe Jean frecându-şi palmele, căci clopotul capelei anunţa o înmormântare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS