14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDublă performanţă într-un singur an şcolar

Dublă performanţă într-un singur an şcolar

Elevul Mircea Dan Mirea de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova a fost selectat de Ministerul Educaţiei să reprezinte România la Olimpiada Naţională de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO), care va avea loc la Luxemburg, în perioada 17-24 martie. Reuşita vine, după ce, în urmă cu două luni, adolescentul de doar 16 ani a fost medaliat cu argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori organizată la Teheran.
În prezent, liceanul se află în Bucureşti, unde este pregătit intens de profesori universitari. „Au fost selecţionaţi şase copii din toată ţara, care vor forma două echipe ce vor merge la Olimpiada de la Luxemburg. Mircea Dan Mirea este singurul elev din Dolj care a intrat în această competiţie pe biologie, ceilalţi doi colegi de echipă fiind de fizică şi chimie. Calificarea este a doua mare reuşită a elevului nostru în acest an şcolar“, a precizat Zamfirică Petrescu, directorul Colegiului „Fraţii Buzeşti“. Liceanul a pregătit intens participarea la probele de baraj pentru EUSO, încă din luna decembrie 2012. Următorul obiectiv al său este să participe şi la Olimpiada pentru Ştiinţe ale Pământului, care presupune cunoştinţe de geologie, astronomie şi meteorologie. Adolescentul a precizat că nu va lipsi nici de la olimpiadele naţionale de biologie şi chimie, la care are deja câte un premiu întâi în anii şcolari anteriori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS