11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesori în grevă la Grupul Şcolar din Stoina

Profesori în grevă la Grupul Şcolar din Stoina

Zeci de elevi din cadrul Grupului Şcolar din Stoina, Gorj nu au făcut miercuri ore, din cauza unei greve spontane a unor cadre didactice. Este vorba de şase profesori titulari ai unităţii şcolare amintite, care de dimineaţă au refuzat să mai intre în sălile de clasă, să le predea elevilor. Nu au fost făcute orele de matematică, de limba română şi religie. Alte cadre didactice au predat la clasă, conform orarului. Profesorii care au intrat în grevă spontană şi au refuzat să mai intre la clasă au declarat că sunt nemulţumiţi de modul în care actuala conducere a unităţii de învăţământ îşi exercită atribuţiile. Dascălii sunt nemulţumiţi de imixtiunea politicului în ceea ce priveşte modul de constituire a catedrelor şi în ceea ce priveşte mobilitatea profesorilor, dar şi a modului în care a fost realizat orarul. Profesorii grevişti au declarat că solicită demisia actualei conduceri a Grupului Şcolar din Stoina.

Grupul Şcolar are 460 de elevi

În unitatea de învăţământ din Stoina învaţă peste 460 de elevi. Ilarie Ionescu, profesor de matematică şi unul dintre dascălii care a intrat miercuri în grevă spontană, a declarat că a încercat de mai mult timp să semnaleze la nivelul primăriei din localitate disfuncţionalităţile de la Grupul Şcolar, însă fără rezultat: „Pur şi simplu nu am mai putut intra la ore. În felul acesta nu se mai poate lucra. Sunt totuşi nişte reguli care trebuie respectate şi care sunt esenţiale în buna desfăşurare a unui an şcolar. Nu ştie nimeni cum au fost împărţite catedrele, cum a fost făcut orarul. Totul s-a făcut pe criterii politice. Nimeni nu ţine cont de realitatea din şcoală şi de profesorii titulari. Suntem şase profesori care am refuzat să mai intrăm la ore şi am făcut această grevă spontană. Cerem demisia actualei conduceri a şcolii şi numirea unor directori care să îndrepte lucrurile“, a declarat profesorul Ilarie Ionescu.

Ceartă între două familii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a trimis în zonă un reprezentant pentru a se documenta în legătură cu ceea ce se întâmplă în unitatea de învăţământ de la Stoina. Ion Işfan, inspectorul şcolar general, a declarat că, dacă greva nu a fost organizată conform prevederilor legale, cei vinovaţi vor răspunde: „Am trimis şi marţi inspectorul de zonă la Stoina să discute cu ei. Au fost şi cei de la sindicate şi am înţeles că nu ar fi probleme, după care miercuri se face grevă. Am trimis şi miercuri inspectorul şi voi merge şi eu la Grupul Şcolar pentru a vedea exact ce se întâmplă. Au mai fost nişte discuţii şi sesizări la Inspectorat şi în toamnă şi le-am răspuns punctual. De atunci, nimic. Acum a venit această grevă, dar nu toţi profesorii, doar o parte. Nu este corect faţă de elevi şi faţă de celelalte cadre să nu se facă orele. Vedem cum a fost organizată această grevă şi cei vinovaţi vor răspunde. Tot conflictul în şcoală este din cauza a două familii Ionescu. Ei se ceartă din diferite motive. Unul e director, altul nu mai este. Unul a fost, altul este acum. Şi tot aşa. Vom face o analiză a situaţiei şi vom vedea ce măsuri se impun“, a precizat Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS