„Zilele și jocul“
de Norman Manea, Editura Polirom
Ediția a doua a romanului „Zilele și jocul“ (Ed. Polirom, 2012) îl găsește pe Norman Manea, autor român desțărat, ajuns la apogeul artei și carierei sale literare. Scriitor apreciat de critica literară încă din vremea când publica în România („Octombrie, ora opt“, „Anii de ucenicie a lui August Prostul“, „Cartea fiului“ sau „Plicul negru“ s-au bucurat de aprecierile specialiștilor încă din acea vreme, chiar dacă ultimul roman a fost mutilat de cenzură), Norman Manea a emigrat în 1986, după ce primise o bursă în Germania Federală, convins că dictatura ceaușistă va anihila spiritul românesc, dacă nu o și făcuse deja. Manea primise în 1984 un premiu al Uniunii Scriitorilor din România, anulat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, fapt unic, cred, în analele cenzurii din România. În aceste condiții, nedreptatea care i s-a făcut prozatorului suna amenințător a invitație de plecare. După rămânarea în Germania, Manea a emigrat la scurt timp în SUA, unde continuă și azi să fie profesor de literatură europeană la Bard College, „writer in residence“ și să-și scrie cărțile. Se poate spune pe bună dreptate că Norman Manea este cel mai vizibil scriitor român peste hotare, singurul care-i poate sta alături în ceea ce privește notorietatea fiind Mircea Cărtărescu. Norman Manea este nu doar romancier, ci și un eseist remarcabil, polemic și neconcesiv, unele dintre eseurile sale constituind subiecte de dezbateri în țară și în străinătate (vezi eseul „Felix culpa“, în care a acuzat afinitatea lui Mircea Eliade cu ideologia Mișcării Legionare). A primit mai multe premii de prestigiu, între care pot fi enunțate Premiul Nonino (Italia) pentru Opera Omnia, Premiul Médicis Etranger pentru „Întoarcerea huliganului“, iar în 2011, Premiul Nelly Sachs. Este membru onorific al Royal Society of Literature, din Marea Britanie. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat Premiul Național pentru Literatură, iar Polirom îi editează de ani buni cărțile într-o serie de autor. Pentru cei interesați de istorie literară, se poate preciza că Norman Manea a debutat în 1966 cu o proză în „Povestea vorbii“, suplimentul literar al revistei Ramuri, coordonat de Miron Radu Paraschivescu. Romanul „Zilele și jocul“ (prima ediție a apărut în 1977) îl are ca protagonist pe Ben Despina, un tânăr inginer (romancierul are el însuși studii de gen) care se întoarce după absolvire în orașul natal și se angajează la un institut de proiectări. Acomodarea se face lent, dificil, în bună parte din cauza cutumelor locului, bizantinismului comportamental al comilitonilor săi, dar și pentru că Despina este un pur care acceptă cu greu filozofia complicată a relațiilor provinciale. Manipularea, adaptabilitatea și tehnicile de supraviețuire în zona unde pică tânărul intelectual sunt urmărite cu ochi și mână fine de prozator, iar zbuciumul interior al celui care simte cum un microunivers kafkian îl prinde în mrejele sale este redat de Manea în tușele caracteristice ale romanului psihologizant. Eroul lui Manea nu este un Rastignac, care nu ia cu asalt un soi de Paris real, ci care se scufundă în provincia mediocră, până la a se identifica, alături de ceilalți, cu eroii unor romane care îl scot, la modul himeric, din marasmul cotidian. Până și iubirea este pervertită, iar relația amoroasă cu Alina Senic, o fostă iubită, este circumscrisă unui subtil triunghi amoros, în care soțul acesteia își joacă rolul său de încornorat, iar altă pasiune, pentru fiica șefului local al Securității, îl plasează în zona imponderabilelor periculoase, inclusiv pentru conștiință. Criticul Lucian Raicu îl situa astfel pe Manea, în contextul unei literaturi europene de mare clasă: „…spațiul de rezonanță al operei lui Norman Manea, fără a omite să precizez că a făcut-o autorul însuși în comentariile și eseurile de rară subtilitate pe care le-a consacrat spiritelor oarecum privilegiate, înrudite sau mărturisit tutelare, față de care își resimte cu toată loialitatea o „datorie“. Așadar: Musil, Kafka, Joyce, Canetti, Malcolm Lowry, Thomas Mann, Bruno Schulz, Ernesto Sabato, Saul Below… Spațiul existențial și de cultură, de suferință, exaltare și neliniște al marii literaturi a secolului al XX-lea…“.
