8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegi şi directive antifumat, ignorate complet

Legi şi directive antifumat, ignorate complet

Deşi statelor membre UE li se recomanda, până la 30 noiembrie 2012, să-şi adapteze la directiva europeană legile privind fumatul, urmând ca acestea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2013, forurile decizionale din România au preferat să ignore aceste măsuri

Se spune că legile sunt făcute ca să fie încălcate. Nici în Craiova, legile – care, până la urmă, sunt de bun-simţ pentru cei din jur – nu sunt respectate. Dincolo de legi este vorba, mai degrabă, despre iniţiativa civică a fiecăruia dintre noi pentru a-i proteja pe ceilalţi.

Norme europene pentru sănătatea publică

Directiva europeană ce le recomanda statelor membre să legifereze unul dintre viciile de top din România impunea ca fumatul să fie interzis în spaţii publice închise, locuri de joacă, instituţii publice, taxiuri, maşini de serviciu, mijloace de transport în comun, mall-uri, cofetării, expoziţii etc., mai pe scurt, în locurile unde au acces persoane care pot fi expuse acestui viciu împotriva voinţei lor. Singurele care pot scăpa cu uşurinţă de această directivă fără să facă schimbări prea mari sunt barurile, cluburile şi chiar restaurantele, care pot opta să-şi aşeze scrumiere pe mese, dar să nu lase să pătrundă în acele spaţii minorii sub 18 ani. O altă opţiune ar fi ca în aceste locuri să se afişeze semnul „fumatul interzis“ şi să fie transformat barul într-unul exclusiv pentru nefumători. Mai mult, locurile speciale pentru fumat trebuie delimitate şi semnalate corespunzător.

Reguli pe cât de vechi, pe atât de ignorate

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene a impus ca termen-limită pentru adoptarea măsurilor antifumat data de 30 noiembrie 2012, dar acest lucru a fost ignorat în România. În Craiova, multe locuri de genul celor enumerate mai sus sunt îmbâcsite cu miros de tutun. În mall-ul din oraşul nostru, cafenelele unde fumatul este permis nu sunt delimitate corespunzător, fumul reuşind să iasă din locurile respective şi să pătrundă pe holurile centrului comercial. Asta deşi semnele cu „fumatul interzis“ se află în apropierea cafenelelor, unul stând chiar pe un perete al uneia dintre ele. Conform articolului 3 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, singura de acest gen din România care reglementează în vreun fel fumatul, viciul este permis în spaţii special amenajate pentru fumat, atâta timp cât ele sunt construite „astfel încât să deservească fumatul şi să nu permită pătrunderea aerului viciat în spaţiile publice închise“.
Oricine trece prin Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova şi urcă pe scări va observa că există încă oameni care fumează pe holurile respective. Acest lucru a fost interzis încă de acum zece ani, prin legea mai sus-amintită. Astfel, tot în articolul 3, într-o listă ce menţionează clar unde este permis şi interzis fumatul, se stipulează că „se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de stat şi private“.
Nici unităţile de învăţământ nu „s-au lăsat“ complet de fumat. Deşi, de când cu noua conducere a universităţii, mai mulţi studenţi, care au dorit să rămână anonimi, recunosc că s-au înăsprit regulile şi se dau amenzi mai multe ca de obicei. Dar există, încă, locuri în care se fumează, chiar dacă nu pe holurile de la parter sau în locurile prin care trec foarte des mulţi profesori. Un alt lucru cerut prin directiva UE ar fi ca taximetriştii să nu mai permită fumatul în maşinile lor sau să nu mai fumeze ei înşişi. Dar găsim, încă, şoferi de taxi care fumează sau care permit fumatul în maşină, fără să ţină întotdeauna cont de clienţii lor.

Amenzi şi sancţiuni

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, în special de la Inspectoratul de prevenire, realizează activităţi preventive. După cum se arată în HG nr. 537/2007, poate fi sancţionat fumatul în locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente interne, cu o amendă ce pleacă de la 500 şi poate ajunge la 1.000 de lei. Conform ISU Dolj, controalele au loc la agenţii economici, la instituţii etc. în fiecare an, iar fiecare instituţie are un responsabil pe situaţii de urgenţă. Acesta poate stabili, după caz, un loc destinat special fumătorilor, iar în urma controalelor se constată dacă acestea respectă normele.

Bulgarii ne-au luat-o înainte

Vecinii noştri de la sud au aplicat aceste măsuri încă de anul trecut, la sfârşitul lunii mai. Bulgarilor le-a fost interzis fumatul la locurile de muncă, în restaurante, baruri, mijloace de transport în comun, cinematografe, teatre, hoteluri, în apropierea clădirilor administraţiei publice, curţi sau în apropierea unităţilor de învăţământ sau a centrelor de îngrijire, la locurile de joacă şi în locurile publice de agrement. Pe lângă Bulgaria, printre ţările care au mai interzis fumatul în locurile publice sunt Germania, Belgia, Franţa, Spania, Grecia sau Anglia, Irlanda fiind prima ţară din Uniunea Europeană care a interzis total fumatul în locurile publice încă din 2004.

Fumatul, un pericol pentru craioveni
În ceea ce ne priveşte pe noi, craiovenii, cifrele spun că marile noastre pericole sunt tutunul şi alcoolul. UrhisEuro-2, cel mai mare studiu realizat vreodată, pe un eşantion de 40.000 de persoane, a comparat indicatorii de sănătate şi condiţiile de viaţă din 26 de oraşe din Europa. Au participat şi trei din ţara noastră: Craiova, Bistriţa şi Iaşi. Cercetarea arată că, în oraşul nostru, cei mai mulţi oameni au probleme cu alcoolul şi tutunul, în Bistriţa, viciul numărul unu este alcoolul, iar cei din Iaşi se confruntă cu ţigările şi sedentarismul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS