13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCNA, reunit astăzi într-o întâlnire care nu are regim public

CNA, reunit astăzi într-o întâlnire care nu are regim public

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) s-a reunit astăzi într-o întâlnire care nu are regim public şi a cărei ordine de zi nu a fost făcută încă publică, informează Mediafax.ro. Potrivit articolului 15 din Legea audiovizualului, şedinţele Consiliului sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintele şi se alege vicepreşedintele. Până la acest moment nu a fost însă anunţat oficial dacă în întâlnirea de astăzi a CNA se va alege sau nu vicepreşedintele Consiliului. La întâlnire participă toţi membrii Consiliului, respectiv Laura Georgescu, Răsvan Popescu, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Cristina Trepcea, Mihai Mălaimare, Narcisa Iorga, Valentin-Alexandru Jucan şi Christian Mititelu.

Surse au declarat, pentru Mediafax, că este posibil totuşi ca alegerile pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA să nu aibă loc în întâlnirea de astăzi, care ar avea mai mult un caracter „informal” şi în care membrii Consiliului ar discuta mai mult „chestiuni organizatorice”. Potrivit altor surse, alegerile pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA ar urma să aibă loc mâine, când membrii CNA ar urma să se întâlnească din nou cu uşile închise.

Pe 28 decembrie 2012, tot într-o şedinţă care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete, Laura Georgescu a fost aleasă preşedinte al CNA, iar Răsvan Popescu a fost desemnat vicepreşedinte interimar al CNA.

Pentru funcţia de preşedinte al CNA şi-a depus candidatura doar Laura Georgescu, iar pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA şi-au depus candidaturile Răsvan Popescu, Lorand Turos şi Valentin Jucan, candidatura acestuia din urmă fiind înregistrată oficial aseară, la Registratura CNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS