10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrăiască partidul, căci el e în tot şi în toate!

Trăiască partidul, căci el e în tot şi în toate!

Frig de să nu laşi nici câinele afară din cuşcă, secţii de votare pustii şi preşedinţi nervoşi. Aşa a început dimineaţa zilei de vot în comunele de pe marginea drumului naţional 6 Craiova-Caracal. Paradoxal, şi crâşmele erau goale.

La secţia de vot din comuna Cârcea, votarea a mers cu frâna trasă la primele ore ale dimineţii. Frigul năprasnic şi vântul puternic i-au ţinut pe oameni în case, de altfel, ei votanţi conştiincioşi şi de încredere în condiţii meteorologice normale. Primarul Valerică Pupăză străjuia intrarea în curtea primăriei, dar se ţinea departe de secţia de votare. Fără să simtă frigul, dar îngheţat parcă de absenţa la vot, primarul privea îngrijorat poarta de intrare. Din când în când, câte două băbuţe zgribulite sau câte un bărbat cu soţia după el animau natura moartă care se aşternea în faţa ochilor. Pe cât de rece era afară, pe atât de încinsă a devenit atmosfera în interiorul secţiei de votare atunci când preşedintele secţiei a dat cu ochii de jurnaliştii GdS. A cerut acreditarea, i-a fost arătată, a cerut legitimaţia de presă şi a strâmbat din nas când a văzut-o. „De unde ştiu eu că nu este falsă? Şi eu pot să fac o astfel de legitimaţie pe calculator“, s-a înfoiat el, făcând pe specialistul în calculatoare. „Legitimaţia are ştampilă şi este însoţită de acreditare, care, de asemenea, poartă ştampila Autorităţii Electorale Permanente“, i s-a răspuns. El, nu şi nu, că nu are de unde să ştie. După ce şi-a făcut numărul, a comunicat banalele date pe care le solicitau jurnaliştii. Aşa am aflat de prezenţa anemică la vot şi de faptul că nu au fost incidente în procesul electoral. La fel de reţinuţi la vorbă au fost şi puţinii votanţi care s-au încumetat să iasă din casă. I-am întrebat dacă au votat omul sau partidul şi ce speră de la cei pe care vor să-i trimită în parlament. Mulţi au spus că este secret cu cine au votat, alţii au spus, din fugă, că au ales partidul. „Eh, muică, am votat cu cine ne-a plăcut“, ne-a spus o femeie cu pas grăbit. „Candidat sau partid?“, am întrebat-o. „Deh. Treaba mea“.

Nervi nervoşi

La o aruncătură de băţ de Cârcea, în Coşoveni, am dat peste alt preşedinte de secţie de votare pus pe harţă cu jurnaliştii. „Aveţi acreditare?“, s-a răstit la noi. I-am arătat-o, dar nu i-a convenit. „Ştiţi că trebuie să aveţi acreditare pentru secţia mea? Asta este acreditare generală“, ne-a lovit ea în plin cu o remarcă scoasă parcă după o atentă studiere a legislaţiei în domeniu. Jurnaliştii i-au sugerat discret să citească mai bine legea. După ce a dat câteva telefoane, preşedintele s-a convins că bătea câmpii. Ulterior, am aflat că în secţia în fața căreia candidatul USL Ion Călin stătea ţanţoş în stradă ca o maşină străină numai bună de admirat, prezenţa la vot era mai mult decât anemică în primele ore de la deschiderea urnelor. Puţinii alegători pe care i-am întâlnit ne-au spus că au ales partidul atunci când au pus ştampila pe buletin. „Ce, maică, ce candidat? Am ales partidul, că poate o fi mai bine pentru ăştia tineri, că noi ne ducem“, a explicat o bătrânică.

„Am votat cu toţi!“

În comuna Leu, votanţii s-au dovedit mult mai harnici decât vecinii lor. În cele două secţii amenajate în incinta şcolii era un du-te vino nefiresc. Bine, să nu credeţi că se formaseră cozi, dar o dată la două-trei minute vedeai alegători intrând pe uşă. „Uite, eu am votat cu cine ştiu eu“, a spus o femeie în timp ce-şi strângea mai bine baticul. „Partidul sau candidatul?“, am întrebat-o. „Am votat cu toţi. Uite aşa“, a venit răspunsul. Alţii, mai sinceri, ne-au spus şi cu cine au votat fără să-i fi întrebat acest lucru. „Vrem să ne fie mai bine, că ne-am săturat. Am votat pentru schimbare, pentru că nu s-a făcut cu totul“, au explicat alţii.
Mai spre Craiova, în comuna Gherceşti, membrii secţiilor de votare se plictiseau îngrozitor. Rar trecea câte un votant rătăcit. „Sunt plecaţi cu brânza la piaţă. Sperăm să vină mai târziu“, au explicat ei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS