10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStrada Maria Tănase, centură de tranzit

Strada Maria Tănase, centură de tranzit

De când cu reabilitarea străzii Pelendava, o altă stradă a oraşului Craiova s-a transformat în centură ocolitoare a oraşului. Este vorba de strada Maria Tănase, ai căror locuitori se plâng că suportă zilnic traficul, uneori bară la bară, care se derulează pe acest traseu. Dar cel mai supărător este traficul greu, tonele tirurilor care zguduie pereţii blocurilor situate pe această stradă. Numai că devierea traficului s-a făcut cu dezlegare de la primărie. Administraţia locală nu a avut altă variantă, atâta timp cât strada Pelendava, cea care face legătura între bulevardul Nicolae Titulescu şi bulevardul Râului este închisă pentru reabilitare. Tranzitarea acestei zone de către autovehiculele de mare tonaj se face contra cost, adică plata unei taxe către Primăria Craiova. „Este supărător probabil pentru cetăţenii care au domiciliul pe această stradă. Dar a fost o soluţie de compromis atâta timp cât strada Pelendava se reabilitează. Aceşti operatori plătesc către administraţia locală o taxă, li se eliberează un autocolant pe care îl lipesc pe parbriz şi au voie să tranziteze în acea zonă. Acelaşi lucru se întâmplă cu firmele care lucrează pe şantierele din oraş. În momentul în care se va deschide circulaţia pe strada Pelendava, autovehiculele de mare tonaj nu vor mai circula pe strada Maria Tănase“, a precizat Emil Zuican, comisarul şef al Biroului Poliţiei Rutiere Craiova.
Cu toate acestea, unii dintre localnici susţin că apartamentele s-au degradat considerabil din cauza traficului intens de pe strada lor. „Toată circulaţia maşinilor de mare tonaj este dirijată pe strada Maria Tănase, blocurile noastre sunt puse în pericol. Imobilele s-au fisurat, a căzut tencuiala de pe faţada unora dintre ele, parapeţii balcoanelor s-au dislocat“, este de părere Aurel Rogobete, proprietar în blocul a5.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS