Acasă Actualitate Hidrantul CAO, fântână arteziană

Hidrantul CAO, fântână arteziană

Verificarea anuală a hidranţilor, acţiune a angajaţilor Companiei de Apă Oltenia (CAO) împreună cu cadrele ISU Dolj, care s-a desfăşurat ieri în cartierul craiovean Craioviţa, s-a transformat într-un adevărat dezastru. În urma manevrelor efectuate de angajaţii CAO, secondaţi de cadrele ISU, inspecţia unui hidrant de pe strada Elena Farago s-a soldat cu o avarie de proporţii. Din această cauză, sute de craioveni riscau să rămână fără apă potabilă la robinet. „S-a făcut verificarea anuală a hidranţilor de către angajaţii noştri şi reprezentanţii ISU Dolj. În urma unor manevre, un hidrant situat pe strada Elena Farago a cedat probabil din cauza ruginii, a materialului prost din care este confecţionat şi s-a produs o avarie. Oamenii noştri sunt acolo şi încearcă să remedieze incidentul. Să sperăm că nu vom opri apa în cartier“, a precizat Constantin Mitriţă, directorul CAO.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version