12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUtilajele pentru deszăpezire aşteaptă ninsoarea

Utilajele pentru deszăpezire aşteaptă ninsoarea

Primii fulgi de nea sunt aşteptaţi să cadă în Craiova în această seară

Salubritatea craioveană e pregătită să intervină chiar de azi pentru deszăpezirea oraşului. În acest sens, ieri s-a întrunit comandamentul municipal de iarnă, prezidat de primăriţa Craiovei, pentru a fi puse la punct ultimele amănunte ale operaţiunilor de deszăpezire.
„Cu această ocazie, am fost atenţionaţi cu privire la iminenţa căderilor de zăpadă, pe care le aşteptăm, de principiu, începând cu a doua parte a zilei de marţi (astăzi – n.r.). Probabil că va ninge începând de marţi după-amiază sau marţi seară şi în cursul zilei de miercuri, până joi. N-o să fie căderi abundente – cel puţin aşa e prognoza -, dar indiferent că e vorba de unu sau de cinci centimetri, noi suntem pregătiţi“, a declarat Cristian Popescu, administrator public şi director general al SC Salubritate Craiova SRL.

„Oamenii sunt alarmaţi deja“

În depozitele Salubrităţii există deja stocuri considerabile de materiale antiderapante. „Avem stocate la ora actuală 1.700 de tone de sare, 1.300 mc de nisip, 60 de tone de clorură de calciu şi un stoc aproape constant de 30 tone de motorină, ca nu cumva să rămânem în pană de carburant. Oamenii sunt alarmaţi deja, pentru a interveni atunci când va ninge. Oraşul a fost împărţit în zece sectoare, fiecare sector beneficiind de un număr de utilaje potrivit tipului de carosabil din zona respectivă. Pentru zonele cu străzi mai înguste au fost prevăzute utilaje mai mici, care se pot strecura mai uşor, în timp ce pentru utilaje au fost prevăzute utilaje mai late, de capacitate mai mare“, a menţionat Popescu.
Pentru deszăpezirea Craiovei au fost prevăzute 99 de utilaje. 31 dintre ele sunt ale Salubrităţii, iar celelalte 68 vor fi închiriate de la firma desemnată câştigătoare în urma procedurii de achiziţie publică organizate de Salubritate. Printre aceste 99 de utilaje se numără 12 tractoare cu plug şi remorcă (şase ale Salubrităţii şi încă şase închiriate), şapte tractoare cu sărăriţe şi remorcă, şase cisterne pentru împrăştiat clorură de calciu, zece Unimoguri (două ale Salubrităţii şi opt închiriate), zece utilaje multifuncţionale, patru încărcătoare cu cupă, 20 de încărcătoare frontale, zece autobasculante de 16 tone ş.a.

Partenerul secret

Salubritatea şi-a găsit şi un partener de la care să închirieze restul de utilaje necesare pentru deszăpezirea Craiovei. Denumirea firmei n-o vom face, însă, cunoscută, pentru a nu compromite semnarea contractului.
Reamintim că, după încetarea de comun acord (dar la solicitarea Primăriei Craiova) a contractului de deszăpezire încheiat cu Delta ACM, Salubritatea a fost nevoită să organizeze altă licitaţie pentru închirierea utilajelor necesare în vederea curăţării zăpezii de pe străzile municipiului. Criteriul de atribuire era „în mod exclusiv preţul cel mai scăzut“, valoarea estimată fără TVA a acestui acord-cadru fiind de 3.150.000 de lei (31,5 miliarde de lei vechi). Suma era apropiată de cea plătită anul trecut de Salubritate firmei Delta ACM pentru prestaţii similare – circa 3.450.000 de lei (34,5 miliarde de lei vechi), fără TVA -, în condiţiile în care contractul prevedea şi tarif de staţionare pentru utilaje, în perioada în care lipsea zăpada.
La prima licitaţie, pe 31 octombrie, s-a prezentat o singură firmă, care a făcut, însă, o ofertă mai mare decât valoarea estimată de Salubritate. Drept urmare, contractul n-a fost atribuit, fiind organizată o nouă procedură de achiziţie publică, de această dată o negociere accelerată cu publicarea unui anunţ de participare. Au fost trimise invitaţii la mai multe firme, doar două dintre acestea prezentându-se la negocierea din 26 noiembrie.
„Ambele firme se încadrau, ca număr de utilaje, în solicitarea noastră, însă doar una s-a încadrat şi în suma prevăzută de noi, aceasta fiind declarată câştigătoare. Acum aşteptăm o perioadă pentru eventuale contestaţii. Abia vineri, după perioada respectivă, se va putea semna contractul, moment în care poate fi făcută publică şi denumirea firmei câştigătoare. Dacă ninge înainte de semnarea contractului, putem lua utilaje de la acea firmă, printr-o procedură de urgenţă, astfel că nu vom rămâne descoperiţi“, a spus directorul general al Salubrităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS