12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţia Locală monitorizează parcările rezidenţiale

Poliţia Locală monitorizează parcările rezidenţiale

Poliţia Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea a instituit un echipaj mobil care se va ocupa exclusiv de monitorizarea respectării prevederilor unei hotărâri de consiliu local care a modificat regulamentul privind regimul parcărilor publice din oraş. Un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea arată că, potrivit acestei decizii nou-adoptate, ecusonul de parcare de reşedinţă în municipiu va avea valabilitate numai în intervalul orar 17.00 – 8.00 (nu permanent, ca până acum), în afara acestui interval, parcările de reşedinţă putând fi folosite de oricine. Sarcina echipajului mobil al Poliţiei Locale va fi să vegheze ca între orele 17.00 şi 8.00 parcările rezidenţiale să fie folosite doar de către proprietarii de autovehicule rezidenţi în municipiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS