17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStarea Iuliei Timoşenko, aflată în greva foamei, s-a agravat

Starea Iuliei Timoşenko, aflată în greva foamei, s-a agravat

Starea de sănătate a fostului premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, aflată în greva foamei din 29 octombrie pentru a denunţa fraudele electorale, s-a agravat, afirmă avocatul său, citat de Mediafax.
„Starea Iuliei Timoşenko s-a înrăutăţit brusc. Nu se mai poate ridica”, a declarat avocatul Oleksandr Plahutiuk, după ce a vizitat-o la spitalul public din Harkov.
„Va continua greva foamei până când autorităţile vor recunoaşte falsificarea alegerilor”, a spus el.
Autorităţile ucrainene par să fie preocupate de starea de sănătate a Iuliei Timoşenko. Administraţia penitenciarelor a îndemnat-o să renunţe la greva foamei.
Kievul i-a îndemnat pe medicii clinicii berlineze Caritatea să vină să o examineze din nou pe lidera opoziţiei ucrainene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS