16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePotârcă, închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală

Potârcă, închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală

Omul de afaceri de etnie romă şi fost candidat la şefia statului în 2009, Constantin Ninel Potârcă, a fost condamnat de Tribunalul Gorj la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Pe lângă interzicerea mai multor drepturi şi acordarea unui termen de încercare de doi ani, judecătorii gorjeni au dispus anularea a două facturi emise de Centrum Consulting SRL, societatea controlată de Potârcă, una dintre facturi având valoarea de 23,8 milioane de lei, iar cealaltă – de 23.800 de lei. Magistraţii au mai decis şi ridicarea sechestrului asigurător de pe un teren şi de pe palatul pe care Potârcă îl are în cartierul Meteor din Târgu Jiu, în suprafaţă de peste 900 de metri pătraţi şi cu o valoare impozabilă de peste trei milioane de lei. Fostul candidat la preşedinţie a fost obligat, în schimb, să achite cheltuieli judiciare în valoare de 5.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, factura de 23,8 milioane de lei a fost emisă pentru o achiziţie de la altă firmă, fără ca pe stoc să existe marfa din documentul contabil, factura fiind însă depusă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj pentru decontarea TVA. Actul respectiv a fost înregistrat în contabilitatea firmei, deşi nu avea la bază operaţiuni reale. În 2010, Constantin Potârcă a şi fost reţinut pentru 24 de ore în acest dosar.

Va contesta sentinţa

Fostul candidat la şefia statului a declarat că nu ştie pentru ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, dar că va contesta sentinţa, întrucât se consideră nevinovat. „Nu ştiu pentru ce m-au condamnat. Până nu o să văd ceva scris, nu ştiu ce să zic pentru că sechestrul mi s-a ridicat de pe casă şi pământ. Expertiza nu vorbeşte de nici un prejudiciu şi nici nu mi s-a confiscat vreo sumă, ceva. Aici au fost doar anumite interese, presiuni mari, despre care, probabil, voi putea vorbi la un moment dat“, a făcut public Ninel Potârcă. Afaceristul de etnie romă mai este judecat într-un dosar de evaziune fiscală, ca urmare a unui rechizitoriu întocmit de procurorii anticorupţie. Potârcă este acuzat de DNA că a fost implicat alături de oameni de afaceri din Vâlcea în tranzacţii cu facturi fictive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS