Mulţi nu ştiu, dar comuna Goicea din judeţul Dolj este prima aşezare atestată istoric din Oltenia, în anul 1575. O atmosferă liniştită,
aproape istorică, pluteşte deasupra legendarei aşezări care are, acum, o medie de vârstă de 62 de ani a locuitorilor.
Suntem în Goicea, la opt kilometri distanţă de Dunăre şi 60 de Craiova. Pe stradă, câţiva oameni stau răsfiraţi, dar nu zic nimic. E linişte şi doar vântul mai şuieră un pic, în această zonă în care şi ploaia refuză să cadă mai des din cauza climei.
Primar cerut
De la recensământul din 2002, când comuna avea o populaţie de 4.723 de locuitori, numărul lor a scăzut la 2.686. „Oamenii sunt bătrâni“, recunoaşte Dumitru Marcu, primarul, care a fost şi directorul şcolii pentru 28 de ani şi a candidat la insistenţele cetăţenilor. Şcoala are 167 de elevi înscrişi, iar grădiniţa – doar 62 de preşcolari. Tinerii pleacă la liceu, majoritar în Bârca sau în Craiova, iar unii dintre ei renunţă, din păcate, după absolvirea a zece clase. Cu toate acestea, copiii nu sunt neglijaţi. Se pregăteşte, prin fonduri de la Banca Mondială, construirea unei grădiniţe – cea de-a treia -, pentru care s-au făcut studiile de fezabilitate, s-a obţinut şi autorizaţia de construire, iar acum se aşteaptă fondurile.
Primarul are o vorbă: „Noi suntem aici fiindcă mai există şi dânşii“, referindu-se, desigur, la cetăţeni. Comuna este liniştită, nu prea există nici sesizări, nici scandaluri. Nici nu prea are cine să le facă. Mai există discuţii între vecini, legate de hotar, de pomi sau, după cum am auzit, apeluri la 112 după câteva pahare de alcool. Nimic din ce să nu se rezolve, însă, amiabil. „Eu am încercat să fiu alături de cetăţeni să se rezolve tot ce este posibil legal“, spune primarul aflat la al doilea mandat.
Serviciile medicale sunt pregătite pentru oamenii care au atâta nevoie de ele. Există un dispensar cu doi medici de familie şi un medic stomatolog, dar şi un serviciu de permanenţă, cu sediul într-o clădire reabilitată în 2007, prin fonduri europene. Autorităţile încearcă să-i sprijine pe oameni cu tot ceea ce pot. Au trei echipe care îi ajută pe locuitori să-şi completeze subvenţiile pentru încălzire în perioada sezonului rece sau pentru agricultură. Chiar mâine urmează să le depună, pentru ca oamenii să-şi primească banii. Alocaţiile de susţinere a familiei sunt şi ele o prioritate, iar la ajutorul social sunt înscrise cam 100 de persoane. În schimbul acestui ajutor, ei ajută la îngrijirea locurilor de veci sau, cum au făcut în acest an, au însămânţat peluzele cu gazon. Din păcate, a venit seceta, atât de mare încât unele fântâni au şi secat. Alimentele din partea UE ar fi trebuit să fie împărţite în această săptămână, dar demersul s-a decalat din cauza adăugării unor categorii sociale la beneficiari: veterani de război, văduve de război, persoane persecutate politic sau revoluţionari. În 2010, a fost înfiinţat şi un ghişeu pentru evidenţa populaţiei, pentru ca oamenii să nu mai meargă până la Băileşti ca
să-şi facă buletinul.
Eroi, fotbal şi legende
Vizavi de primărie este Căminul Cultural, o clădire mare ce are în faţă un monument ridicat în cinstea eroilor din Primul şi al Doilea Război Mondial, din Goicea Mare şi Popoviceni, de pe vremea când existau aceste sate. Acum, este doar unul singur: satul Goicea din comuna Goicea. Căminul Cultural adăposteşte Biblioteca „Dimitrie Gusti“ şi Poşta. La intrarea din lateral aşteaptă Stelu Staicu, poştaşul. El joacă şi fotbal în echipa Unirea Goicea şi mai are şi 60 de oi. Zâmbeşte şi salută politicos, în timp ce-şi ridică uşor şapca albastră. E îmbujorat.
Că tot vorbim despre fotbal, primăria a dat deja startul amenajării unei baze sportive dincolo de parc, unde muncitorii lucrează de zor, ca s-o termine până în 2013. I-am prins lucrând la clădirea unde vor fi vestiarele şi grupurile sanitare. În faţa clădirii gri doarme un câine, care clipeşte de două-trei ori când ne vede. Parcul „Dumitru Dinişor“, despărţit printr-un gard de baza sportivă, a fost modernizat şi extins în anul 2009. El poartă numele întemeietorului său, fost erou socialist şi director de CAP. În mijlocul parcului îţi atrage atenţia o statuie realizată în 1983, ce prezintă legenda locală. Se zice că pe la 1400 ar fi venit un oier din Sibiu aici, care avea trei fete. Acestea ar fi primit ca moştenire locul în care se află localitatea, iar ele au numit-o după cea mai frumoasă dintre cele trei surori.
În spatele celor trei fete ale oierului se vede gospodăria de apă, cu bazinele de tratare şi de omogenizare a apei. „Avem un pământ roditor aici. Păcat că suntem departe de Craiova. Avem aici, în spate, şi râul Desnăţui, dar oamenii sunt bătrâni şi e greu să reînvii tradiţia“, spune primarul despre agricultură, arătând cu degetul undeva în zare, dincolo de parc. Norocul cel mare pentru Goicea este că aici nu există pământ nelucrat. Două societăţi comerciale din Craiova s-au ocupat de asta. S-a semănat, dar se aşteaptă ploaia. Anul acesta, grâul a fost campion la crescut, iar floarea-soarelui şi porumbul, mai puţin. Norocul se diminuează, însă, având în vedere condiţiile meteo precare.
„Am terminat cu tot“
Partea politică nu pune prea multe probleme în comună. Sunt 11 consilieri locali, cu care primarul susţine că se înţelege bine. „Nu am avut niciodată certuri sau divergenţe. Bine, nici n-am ridicat cine ştie ce pretenţii“, spune Dumitru Marcu. La o aruncătură de băţ de primărie ne întâlnim cu Marin
Stîrcu şi cu bicicleta lui. Acum e pensionar, dar înainte a fost coregraf şi director al Ansamblului „Marin Chisăr“ din Goicea. Şi, am uitat să menţionăm, şi fondator. Pare cam supărat. „Am terminat cu tot, nu mai sunt nimic“, spune Marin Stîrcu, atunci când îl întrebăm ce mai face în legătură cu ansamblul. „Nu mai este ce a fost odată. Cum să dăm spectacole dacă nu avem costume?“, se întreabă, aproape retoric, fostul director. Îl lăsăm în drum, alături de bicicleta sa.
O ultimă privire înainte de plecarea spre Craiova se face cu maşina. Trecem pe drumul agricol şi de exploataţie care urmează să fie asfaltat din fonduri europene nerambursabile. Se lucrează de zor. În dreapta drumului, una dintre societăţile comerciale menţionate mai sus a transformat fostele grajduri în depozite de cereale. Drumul va avea o lungime de 7,85 kilometri şi iese chiar la marginea comunei. Mergem la dreapta.
Se văd bulgarii. „Nucile nu s-au făcut, au îngheţat, săracele“, atrage atenţia primarul, care priveşte în direcţia opusă. Ne luăm la revedere şi plecăm dintr-un loc istoric pentru Oltenia. Pe băncuţele din faţa casei stau bătrânii comunei şi privesc cine ştie unde. Unii ridică şapca la trecerea noastră. Le zâmbim şi ne vedem de drum.
