16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Educaţiei, serbată de copii

Ziua Educaţiei, serbată de copii

În fiecare an, pe 5 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, menită să scoată în evidenţă valoarea actului didactic şi rolul
profesorului în societate. Evenimentul a fost fixat la iniţiativa UNESCO în 1994 şi este marcat în unităţile şcolare din 200 de ţări.

În România, profesia de dascăl este tot mai puţin respectată, atât de elevi, cât şi de guvernanţi, fiind prost plătită. Ziua Mondială a Educaţiei a fost un prilej pentru a pune din nou în centrul atenţiei sistemul de învăţământ. Nu au fost mulţi însă cei care au întors faţa spre educaţie. Şi de această dată, rolul principal l-au jucat tot cadrele didactice.
În Craiova, evenimentul a fost marcat prin grija dascălilor, în special la învăţământul preşcolar şi primar. De exemplu, la Grădiniţa „Sfânta Lucia“, prichindeii au fost învăţaţi despre rolul educaţiei, fiind îndemnaţi să privească unitatea de învăţământ ca a doua casă. Activităţile din sălile de clasă s-au mutat apoi în curtea grădiniţei, acolo unde preşcolarii au primit câteva informaţii despre francezi şi chiar au fost antrenaţi într-un joc specific lor „Jean, petit qui dance“. De asemenea, zeci de copii de la alte grădiniţe au mers în Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova, unde au făcut activităţi specifice vârstei.

Expoziţie şi dansuri la Teatrul Naţional

Ziua Educaţiei a fost marcată şi de Palatul Copiilor din Craiova, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, la care au asistat şi chiar au participat şi craiovenii aflaţi în trecere. Programul a vizat realizarea unor reprezentaţii de teatru cu tema „Importanţa educaţiei“. Mai exact, elevii cu vârste până la 18 ani au improvizat anumite situaţii inspirate din realitate, cum ar fi aruncarea unor ambalaje pe străzile oraşului, implicând astfel și trecătorii. „Prin scenele de teatru am vrut să atragem atenţia craiovenilor, într-un cadru nonformal, asupra rolului educaţiei în societate. A fost un mod de a scoate în evidenţă importanţa şcolii, a dascălilor, dar şi a faptului că pot fi şi alţi factori care se pot implica în educaţie, cum ar fi familia sau persoanele din imediata apropiere“, a precizat Alina Ţacu, directorul de la Palatul Copiilor din Craiova. Rolul modelator al profesorilor a fost pus în evidenţă şi printr-un program special de dansuri moderne şi populare, dar şi prin patru ateliere de lucru, care s-au finalizat cu o expoziţie de desene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS