10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCampionat de Fotbal Robotic în România

Campionat de Fotbal Robotic în România

Primul Campionat de Fotbal Robotic din România organizat de Centrul de Creaţie Tehnică pentru Tineret în colaborare cu Electrical Engineering STudents’ European assoCiation Bucuresti (eeStec) va avea loc în perioada octombrie – decembrie 2012, în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, informează Agerpres.ro. Potrivit unui comunicat al organizatorilor competiţiei, studenţii din cadrul universităţilor de profil se pot înscrie gratuit în una dintre cele patru echipe care vor construi şi vor ghida roboţii în teren, în cadrul finalei de fotbal robotic din clasa Mirosot, completând formularul online, până la data de 2 noiembrie 2012.

Pe parcursul proiectului, studenţii din cadrul universităţilor cu profil tehnic pasionaţi de electronică, programare şi inteligenţă artificială vor avea ocazia de a-şi forma şi dezvolta gratuit abilităţile tehnice de lucru pe platforma arduino prin transfer de know-how în cadrul seminariilor şi al sesiunilor de consiliere. Proiectul va cuprinde un eveniment de lansare, patru sesiuni de workshop şi patru sesiuni de coaching, finalizându-se cu înfruntarea propriu-zisă de fotbal robotic, care va putea fi urmărită şi în sistem live streaming pe site-ul oficial al evenimentului (www.fotbalrobotic.ro).

Proiectul reprezintă un concept educaţional inedit, care vine în întâmpinarea nevoii de dezvoltare a unui sistem de educaţie performant prin activităţi de instruire nonformală, menite să încurajeze lărgirea orizontului tinerilor şi dobândirea de competenţe tehnice aplicabile în domenii variate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS