Producţia de porumb din acest an va fi cu 60% mai mică faţă de nivelul anului trecut

Autori
Etichete ,


Producţia de porumb din acest an va fi cu 60% mai mică faţă de nivelul anului trecut, estimările arătând că în acest an vor fi pierderi importante la floarea soarelui şi la porumb, a declarat, astăzi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

“Încă nu aş vrea să mă pronunţ pentru că deocamdată sunt doar estimări şi nu aş vrea să dăm cifre înainte de a finaliza recoltarea pentru că asta ar influenţa cu adevărat preţurile. Recoltatul se va finaliza însă în câteva săptămâni”, a spus Constantin.

În ceea ce priveşte producţia de grâu, ministrul Agriculturii a precizat că în acest an s-au recoltat 4,99 milioane de tone, deşi media ultimilor trei an a fost 5,3 milioane tone. “Nu putem compara cu 2011, când a fost un an de excepţie şi producţia a fost mult mai mare”, a adăugat Constantin.


În 2011, România a obţinut o producţie de porumb de 11,666 milioane tone, de pe o suprafaţă de 2,613 milioane hectare, situându-se pe primul loc din Uniunea Europeană (UE), după suprafaţa cultivată şi pe locul doi la producţie, după Franţa.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 28 septembrie 2012

Actualitate

» Procurorii vâlceni au cerut arestarea preventivă a şefului de lucrări de la Universitatea Bioterra
» Compania aeriană FlyDubai începe operarea curselor către România
» Filat s-a întâlnit cu Medvedev la Ialta
» Olguţa cedează în faţa presiunilor
» Dolj: Doi oameni au murit la Leu, din cauza intoxicării cu monoxidul de carbon emanat de vin
» Şcolile, corigente la igienizare
» Apariţii editoriale
» Ia te uită!
» Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, va fi pus în libertate
» Dan Diaconescu: Am banii, mai trebuie ca Ponta să-i vrea
» Primăria Bucureşti acordă un milion de lei pentru echipa de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea
» Fereşte-te de radar
» Bancul zilei
» Mozaic cerebral
» Germania: Peer Steinbrück, contracandidatul Angelei Merkel la alegerile din 2013
» Dolj: Dosar penal pentru braconaj piscicol
» Producţia de porumb din acest an va fi cu 60% mai mică faţă de nivelul anului trecut
» Kelemen: Alegerile parlamentare vor fi cele mai dificile pentru UDMR din ultimii 23 de ani
» Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat concedierea a 872 de angajaţi ai instituţiei
» Aurescu: România va continua demersurile pentru românii din Timoc
» Negocierile pentru cumpărarea Oltchim au fost întrerupte
» Cursul BNR, la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni
» Vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, în weekend
» Craiova: Primăria a anunţat datele la care persoanele cu handicap îşi pot ridica abonamentele pentru transportul în comun

Local

» Judecătorii manelişti
» Tânăr trimis în judecată pentru tentativă de omor
» Edilul din Predeşti a lovit un copil cu maşina
» Coaliţia a dat chix
» Pe ce mai cheltuie banii consiliul judeţean
» Victimă a legilor din România

Dolj

» Au venit banii restanţi la spitalele doljene

Gorj

» Primarul din Târgu Jiu, rănit într-un accident rutier
» Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Sport

» Liga a III-a
» Cupa României
» Oprescu, supărat şi la victorie
» Florin Dumitru sprijină necondiţionat CS Apa
» Grigoraş îşi doreşte un adversar accesibil
» Jerry Gane: Să vină Dinamo!
» Familia Ştiinţei, din nou împreună
» Voleibalistele lui Dudaş au trecut cu greu de Sibiu
» Oltenii îşi încearcă norocul în competiţia surprizelor

Bani & Afaceri

» Poftiţi la Târgul Doljconstruct!
» Fiscalitatea – o provocare pentru firme

Magazin

» Tanti Florica, mamă de profesie
» Horoscop
» Heather Locklear şi Richie Sambora, prieteni buni
» Sir Patrick Stewart, din nou în rolul Profesorului X
» Holly Valance, nuntă ca-n poveşti

Opinii

» Se încinge cazaciocul

Top