14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Apariţii editoriale

Ideea de natură
de R.G. Collingwood, Ed. Herald

Subintitulată „O istorie a gândirii cosmologice europene“, cartea filozofului britanic Robin G. Collingwood este o remarcabilă pledoarie pentru valorile cosmologiei şi ale ştiinţei în spaţiul european, începând cu epoca antică şi până în epoca modernă. Studiul, apărut în 1945, la doi ani după moartea autorului, este împărţit în trei secţiuni – concepţia greacă despre natură, concepţia renascentistă şi concepţia modernă. Collingwood, care a fost profesor de filozofie metafizică la Magdalen College, Oxford, îşi expune metoda într-o introducere care sintetizează ceea ce el denumeşte „cugetarea cosmologică constructivă“ a rasei umane. Pentru gânditorii ionieni (Thales, Anaximandru, Anaximene), lumea era ordonată de o minte care producea ordinea, regularitatea. Acea lume era vie, inteligentă, raţională. Tot ceea ce exista în lume, oameni, animale, plante, participa în mod organic la un concert al viului, iar legătura dintre acestea era mult mai strânsă decât va accepta ştiinţa modernă mai târziu. Toate mişcările acestui organism viu erau dirijate de intelect. Pentru filozofii ionieni, lumea putea proveni din apă, aer sau indefinit (termenul ultim este al lui Anaximandru), adică o substanţă primordială neschimbătoare din care provenea materia vie. Cu toţii credeau că un Zeu a făcut posibilă lumea, adică un agent exterior şi transcendent. Cum a fost posibilă apariţia lumii din mâinile „Zeului“? „Într-un mod la fel de magic ca şi momentul în care Aaron a făcut un şarpe dintr-un toiag“, ne spune filozoful englez. Pământul era fie plat, fie cilindric, în accepţia ionienilor. Pitagora gândea însă că e sferic. Lumea, afirma el, se roteşte într-un ocean de aer tridimensional, din care se și hrănește. Pentru Parmenide, lumea era un plenum omogen, continuu şi indivizibil, care nu se mişcă şi în interiorul căruia nu poate exista mişcare. Lumea reală a lui Parmenide este opusă de filozoful eleat lumii sensibile, lumii naşterii şi a morţii, adică acelei lumi a credinţei (opiniei). Pentru Platon exista o lume a ideilor, care sunt mai reale (cu sensul de netăinuit, neînşelător) decât ceea ce vedem în realitatea înconjurătoare. Aristotel face în „Etica nicomahică“ teoria mişcătorului nemişcat, adică a Zeului cu o activitate independentă proprie care este cunoaşterea de sine. El gândeşte formele, acele categorii proprii gândirii sale, şi astfel realizează cea mai înaltă şi bună activitate posibilă. Întreaga natură are astfel dorinţa de a atinge această activitate, precum şi năzuinţa de a o reproduce după propria capacitate. Epoca renascentistă, dominată de titani ca Bruno, Copernic, Bacon, Kepler, Galileo etc., afirmă cu totul altceva: lumea este una a materiei moarte, infinită ca întindere şi pătrunsă peste tot de mişcare; e o totalitate organizată cantitativ a lucrurilor mişcătoare. Potrivit lui Galileo, nimic nu poate fi cunoscut dacă nu este măsurabil. Mintea era ea însăşi un tipar sau o structură alcătuită din elemente materiale. Bruno, care a fost panteist, a avansat ipoteza că lumea nu e divină, ci mecanică. Ea a fost creată de un Dumnezeu proiectant şi constructor, fără nimic magic. Pentru Hegel, natura este o etapă dintr-un proces real care duce la existenţa minţii. Tot ce se află în natură, cum afirma şi Aristotel, încearcă să devină. Pentru Kant, lucrul în sine era mintea însăşi. Totuşi, nu putem să cunoaştem lucrul în sine, îl putem doar gândi. Epoca modernă e dominată de teoria evoluţionistă, a selecţiei naturale. O forţă vitală ar dori să se afirme într-o specie din ce în ce mai evoluată. Pentru Bergson, autor al unei teorii a naturii, procesul lumii este o vastă improvizaţie. Este o forţă pură, oarbă, care curge şi are meritul că împinge înainte şi în orice direcţie. Legile naturii nu sunt legile care o călăuzesc, ci doar formele pe care le adoptă o vreme. Există un proces şi o evoluţie – acestea produc lucrurile ce se schimbă, precum şi legile schimbătoare ale schimbărilor acestora. Un elan vital unic conduce Viaţa. Fizica modernă afirmă că materia este activitate şi că un corp este acolo unde acţionează. Astfel, întrucât fiecare particulă de materie acţionează pe întreg cuprinsul universului, toate corpurile sunt pretutindeni. Această doctrină modernă neagă teoria newtoniană a spaţiului gol. Pentru Withehead, lumea noastră este una dintre multele lumi posibile. Spre deosebire de Leibniz însă, Withehead afirmă că ele nu există aici şi acum, ci în alt spaţiu-timp, adică în altă epocă cosmică. Cartea lui Collingwood este excelentă pentru istoria gândirii, din perspectiva unui filozof pentru care gândirea umană este un eveniment rar chiar şi în Univers.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS