15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNereguli la calculul taxei pe gunoi

Nereguli la calculul taxei pe gunoi

Primăria Târgu Jiu şi SC Polaris SA, furnizorul de servicii de salubritate din municipiu, au depistat o serie de nereguli la asociaţiile de proprietari, în ceea ce priveşte calculul taxei pe gunoi. Foarte mulţi cetăţeni au trimis sesizări la primărie şi au reclamat că plătesc o taxă mai mare la gunoi sau că nu toată lumea din cadrul asociaţiei este luată în calcul atunci când se calculează factura la gunoi. Potrivit directorului SC Polaris Târgu Jiu, în urma controalelor efectuate la 40 din cele 200 de asociaţii de proprietari din oraş verificate, au fost depistate nereguli. „Am primit sesizări din partea cetățenilor că de ce într-o anumită zonă se plătește o sumă, iar într-un alt cartier o sumă diferită. Am făcut o evaluare a facturilor care se emit în fiecare zi către asociații și am observat că scad de la o lună la alta și atunci erau două posibilități: ori au plecat oamenii din bloc, ori cei de la asociație nu declară corect ceea ce trebuie să declare. De aproximativ două luni am pornit o campanie de verificare a administratorilor de asociații și, spre surprinderea mea neplăcută, la aproximativ 40 de asociații am găsit nereguli, în sensul că declarau un număr de persoane mic, iar ei încasau gunoiul de la un număr de persoane mult mai mare, iar diferența de bani de la ceea ce încasau de la oameni și îmi plăteau mie nu știu ce făceau cu ea. Am depistat și asociații de proprietari care puneau alt tarif la gunoi decât cel stabilit de noi prin contract. Tariful nostru fluctuează lună de lună, în funcție de cursul euro“, a declarat Luis Popa.

Vor fi reclamaţi la poliţie

Luis Popa, directorul Polaris Târgu Jiu, susţine că oamenii sunt păcăliţi prin modul în care administratorii de asociaţii şi preşedinţii înţeleg să calculeze taxa pe gunoi. Mulţi dintre administratori au declarat că au pus un tarif mai mare la gunoi, întrucât li s-a părut că cel anunţat de Polaris era prea mic, iar cu diferenţa de bani încasată mai achitau alte facturi: „Atâta timp cât tu încasezi de la un număr de persoane mai mare și îmi declari mie un număr mai mic, în primul rând mă păcălești pe mine, ca furnizor de servicii, iar, pe de altă parte, îi păcălești pe cei din asociația ta. Fiecare administrator primește o remunerație, iar pe lângă aceasta mai primește și altceva. Am avut surpriza să constat că erau asociații care puneau tarif 5,05, pe când eu aveam tariful 4,86. I-am întrebat de ce este această diferență pentru că apar discuții între oameni care stau în cartiere diferite, iar unii mi-au spus că «gunoiul are un tarif mic și am pus și eu ceva pentru a achita alte lucruri». Le-am spus că nu este corect ceea ce fac. După ce am depistat aceste aproximativ 40 de asociații, am început o nouă verificare și am depistat două asociații care nu vor să revină nici din punct de vedere al tarifului și nici al oamenilor care sunt declarați. Există o asociație, în zona Autogării, care, în anul 2007, atunci când a încheiat contractul cu noi, avea 1.100 de persoane, iar acum declară 850 sau 875. E o diferență de aproape 200 de persoane, ceea ce înseamnă un bloc întreg. Dacă acești administratori nu vor să-și revină și să-și îndrepte situația, o să fim nevoiți să ne adresăm oamenilor legii“, a mai spus directorul Polaris.

Obligaţi să depună declaraţii pe propria răspundere

Totodată, prestatorul de servicii de salubritate din Târgu Jiu îi înştiinţează pe administratorii şi președinţii asociaţiilor de proprietari că, începând cu data de 1.10.2012, în cazul în care nu vor depune o declaraţie pe proprie răspundere, din care să reiasă numărul de persoane aferent lunii prestării serviciului de salubrizare, până pe data de 5 a fiecărei luni, ora 9.00, atunci factura va viza numărul de persoane stabilit iniţial, prin contractul de salubrizare. În acelaşi timp, în cazul unei diferenţe mari de persoane faţă de ce s-a stabilit prin contract, la momentul încheierii acestuia, declaraţia pe proprie răspundere va trebui însoţită de un tabel din care să reiasă numărul de persoane de pe fiecare scară din cadrul asociaţiei (tabel ce trebuie să coincidă cu ce se afişează la afişierul scării). Dacă declaraţia din care reiese o diferenţă mare de persoane faţă de ce s-a stabilit în contract nu este însoţită de un tabel justificativ, atunci nu va fi luată în considerare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS