5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMopedele, conduse doar cu permis

Mopedele, conduse doar cu permis

Proprietarii de mopede şi tricicluri cu motor care vor conduce aceste vehicule din ianuarie 2013 fără să deţină permis de conducere se vor alege cu dosar penal, a declarat, miercuri, şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
Şeful Direcţiei Rutiere a atenţionat că, din 19 ianuarie 2013, mopedele sau triciclurile cu motor pot fi conduse doar cu permis obţinut în urma susţinerii examenului. Practic, după această dată, numai bicicletele vor putea fi conduse fără permis.
Comisarul-şef Lucian Diniţă a spus că mai sunt aproximativ cinci luni în care posesorii unor astfel de vehicule trebuie să urmeze cursuri şi să dea examen cu poliţiştii de la Rutieră pentru obţinerea permisului din categoria „AM“. „Este o directivă a Uniunii Europene, care datează din 2006, iar data de 19 ianuarie nu poate fi amânată. Începând cu această zi, oricine va fi prins pe scuter fără permis va suporta rigorile legii“, a explicat Diniţă.
Permisul de conducere va avea o valabilitate de cinci-zece ani, iar la fiecare reînnoire şoferii vor fi obligaţi să facă un control medical.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS