11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePE cere României să redeschidă investigaţiile privind închisorile CIA

PE cere României să redeschidă investigaţiile privind închisorile CIA

Parlamentul European (PE) a adoptat, astăzi, o rezoluţie prin care cere mai multor state membre, dar în particular Lituaniei, Poloniei şi României să deschidă sau să reia investigaţii independente privind existenţa în prima parte a deceniului trecut pe teritoriul lor a unor închisori secrete ale CIA, informează Mediafax.

Rezoluţia PE „cere autorităţilor judiciare din România să deschidă o investigaţie independentă cu privire la bănuielile referitoare la spaţiile secrete de detenţie ale CIA de pe teritoriul său, având în vedere în mod deosebit noile dovezi referitoare la zboruri ale CIA între România şi Lituania”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Rezoluţia face apel la România, Polonia, Finlanda, Danemarca, Portugalia, Italia, Marea Britanie, Germania, Spania, Irlanda, Grecia şi Cipru. Potrivit rezoluţiei, care nu este obligatorie, „numai considerente care ţin strict de securitatea naţională pot justifica lipsa de transparenţă”, fiind denunţate obstacolele întâlnite de investigaţiile parlamentare şi judiciare din unele ţări membre UE cu privire la programul CIA privind transferul de deţinuţi.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS