20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Echipele ISU acţionează pentru lichidarea incendiului izbucnit sâmbătă în Parcul Naţional Cozia

Vâlcea: Echipele ISU acţionează pentru lichidarea incendiului izbucnit sâmbătă în Parcul Naţional Cozia

Pompierii vâlceni continuă şi azi acţiunea de lichidare a incendiului care a afectat în ultimele două zile versantul sudic al Masivului Cozia din Parcul Naţional Cozia, a declarat Cătălin Popescu, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea, citat de agerpres.ro.
„S-au reluat de la primele ore ale dimineţii atât la sol cât şi din aer operaţiunile de stingere a incendiului din munţii Coziei. Începând de ieri însă, lucrurile sunt sub control, nu mai avem focare extinse, s-a reuşit localizare lui. Din cele 11 misiuni cu elicopterul, 6 au fost cu pulbere de stingere. Azi vom acţiona alternativ şi cu apă şi pulbere. Nu putem respira însă uşuraţi şi să spunem că gata s-a terminat. Sub stratul de turbă, există un strat de jar care oricând poate reaprinde focul”, a precizat Popescu.
Peste 8.000 de saci cu apă au fost aruncaţi ieri din elicopterele MAI în zona versantului Cozia, pentru a stinge incendiul izbucnit sâmbătă.
Un incendiu de vegetaţie uscată care a afectat ulterior şi coronamentul pădurii de molid a izbucnit sâmbătă pe versantul de sud al Muntelui Cozia, pe zona cuprinsă între releul de televiziune de la cota 1.600 până spre Mănăstirea Stânişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS