5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFord Motor Company se concentrează pe Europa

Ford Motor Company se concentrează pe Europa

Producătorul auto a anunțat la Amsterdam care va fi strategia pentru Europa în perioada următoare. Noul Ford Fiesta restilizat, prezentat în Olanda, ar putea fi dotat cu motorul EcoBoost de 1.0 litru fabricat și la Craiova. Al doilea motor EcoBoost de 1,5 litri va intra în fabricație la Craiova la începutul anului viitor.

Ford a reunit 2.500 de dealeri auto, 300 de jurnaliști din toată Europa și reprezentanți de la vârful companiei, în cadrul unui eveniment special organizat săptămâna trecută, la Amsterdam (Olanda), în grandioasa clădire a noului Ziggo Dome, situată lângă stadionul echipei locale de fotbal Ajax Amsterdam. Compania din industria auto a lansat o serie de autoturisme noi de pasageri, vehicule comerciale și noi tehnologii cu care sunt echipate vehiculele. De asemenea, Ford a trasat un mesaj clar, și anume acela că în următorii ani se va concentra pe Europa, atât ca piață de vânzări, cât și ca producție de autovehicule. Stephen Odell, vicepreședinte al grupului Ford Motor Company și CEO al Ford Europa, le-a transmis celor prezenți la eveniment că, în ciuda crizei economice, compania va continua să livreze produse noi, care au încorporate „noi tehnologii remarcabile, care să surprindă și să încânte clientul“. În al doilea rând, Odell a menționat că Ford dorește „să facă un angajament, tare și clar, că noi considerăm că există o mare oportunitate în Europa și suntem hotărâți să folosim toate resursele globale și capacitățile noastre pentru a ne transforma într-o companie profitabilă în creștere“. Ford a anunțat și că va fi accelerată producția motoarelor EcoBoost și a sistemelor inteligente de asistare a șoferului, cu care vor fi dotate tot mai multe mașini ale companiei.

Fordul oltenesc a ajuns și la Amsterdam

Evenimentul din Olanda s-a desfășurat sub egida „Go Further“, compania intenționând să arate că merge mai departe, dar concentrată pe potențialul pieței europene.
La intrarea în clădire, prima mașină expusă era Ford B-Max, vehiculul produs la Craiova și pe care Ford îl dorește a fi „amfitrionul“ vânzărilor companiei în Europa. După partea de discursuri și după discuțiile cu dealerii, invitații au vizitat un fel de salon auto, dar numai cu mașinile din gama Ford. Compania intenționează să aducă pe piața europeană aproape toată gama de mașini produsă de Ford, inclusiv gama Mustang, care acum este destinată doar pieței americane. Noul Fiesta reproiectat a fost expus la Amsterdam, acesta fiind autoturismul de mici dimensiuni cu vânzările cele mai mari din Europa, reproiectat cu un exterior mai îndrăzneţ, un interior rafinat şi tehnologie nouă, inclusiv EcoBoost. Oficialii Ford au anunțat că Fiesta va fi dotată cu motorul EcoBoost de 1.0 litru. Respectivul motor se fabrică la Craiova și în Germania, la Koln. „Noul Fiesta va fi dotat cu motorul EcoBoost de 1.0 litru, cu care sunteți familiarizați de la B-Max și Focus“, a precizat, în timpul prezentării din Olanda, Glen Goold, inginer-șef pentru producție globală a Ford, persoană care se va ocupa de Fiesta pe toate continentele.
Și Ford Mondeo s-a arătat impozant. Va fi prezent în Europa în versiunile cu cinci uşi, break şi patru uşi, inclusiv motorul electric hibrid pe benzină, primul în această clasă. Noul Mondeo va fi dotat cu motorul EcoBoost de 1 litru şi va avea tracţiune integrală, informează compania. Martin Smith, directorul executiv de design al Ford Europa, a anunțat că noul Kuga – primul SUV din gama Ford pentru Europa, va fi disponibil la noi echipat cu motorul EcoBoost de 1,5 litri. Acest motor se va fabrica și la Craiova. Surpriza a fost viitoarea generație de SUV-uri fabricate de Ford, EcoSport, care este singurul model „eco“ al companiei care se vinde în toată lumea. Despre EcoSport, reprezentanții companiei au spus că este extrem de „masculin“. De asemenea, acesta ar putea fi a doua mașină care va fi produsă la Craiova, după Ford B-Max, dar oficialii companiei încă nu au confirmat acest lucru. Compania estimează că vânzările de SUV-uri vor creşte cu 34% în Europa în următorii cinci ani.
Ford pune accent și pe o dezvoltare a pieței de vehicule comerciale în Europa. Compania a adus la salonul auto dedicat mărcii Ford autoutilitara ușoară Transit Connect, care inițial a fost asamblată la Craiova, după care producția s-a mutat în Spania, la fabrica Ford din Valencia.

Accent pe tehnologiile moderne

Compania a anunțat la Amsterdam că 3,5 milioane de vehicule dotate cu sistemul SYNC vor circula în Europa până în anul 2015. Sistemul permite ca mașina să sune singură la numărul unic de urgență 112, în caz de accident, și să ofere coordonatele vehiculului în funcție de poziția dată de GPS. SYNC este astfel conceput ca șoferul să sune oriunde în lume, cu comandă vocală. Un oficial Ford a făcut o demonstrație pe loc, el dând comandă mașinii să îi sune soția, în SUA.  

La Craiova se va fabrica un nou motor

Ford Europa va tripla producţia anuală a vehiculelor echipate cu motoare EcoBoost, ceea ce pune în avantaj fabrica de la Craiova, unde se produce motorul EcoBoost de 1.0 litru pe benzină. În acest moment, liniile de producție din uzina craioveană – secția destinată motoarelor –  sunt modernizate pentru a permite fabricarea a încă unui motor din gama EcoBoost de 1,5 litri tot pe benzină. Acesta va intra în fabricație la Craiova la începutul anului viitor, potrivit Ford. Anul acesta a început fabricarea motorului EcoBoost de 1 litru la Craiova. Micul, dar puternicul motor va fi prezent pe o gamă variată de vehicule produse sub marca Ford: B-Max, Focus, C-Max și, mai nou, pe noua Fiesta facelift și chiar pe noul Mondeo.

Ford B-Max, în teste prin Craiova
În timp ce la evenimentul de la Amsterdam se contura strategia Ford în Europa pe viitorii ani, iar modelul fabricat exclusiv la Craiova, B-Max, era expus la intrarea în clădirea Ziggo Dome, în Bănie continuă producerea vehiculului într-un ritm ceva mai alert decât luna trecută. Fabrica lucrează în două schimburi, iar volumul de producție a început să crească. La sfârșitul lunii septembrie se pregătește un volum zilnic de 500 de mașini. Pe străzile Craiovei au apărut vehiculele B-Max, care se află în probe. Pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor care se plimbă prin oraș scrie cu majuscule cuvântul „PROBE“. Un astfel de vehicul de culoare corai a fost văzut în trafic vineri seară. Momentan, mașina este testată de angajați ai companiei. Chiar directorii Ford Craiova conduc prin oraș câte un vehicul Ford B-Max, fabricat în uzina din inima Olteniei. Cele mai importante piațe de desfacere pentru B-Max sunt Marea Britanie, Germania și Franța.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS