6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMR Ungureanu, preşedintele Forţei Civice

MR Ungureanu, preşedintele Forţei Civice

Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales, vineri, preşedinte al partidului Forţa Civică, cu 944 de voturi „pentru“ şi 7 voturi „împotrivă“, el fiind singurul candidat. La prezentarea candidaturii sale la funcţia de preşedinte al partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că acest partid s-a născut prin generozitate şi nu va ceda loc intereselor de grup, ci se va angaja la construirea unei Românii „aşa cum trebuie“ în secolul XXI.
„Prin generozitate s-a născut partidul acesta, prin generozitate va merge mai departe, înţelegând fiecare dintre membrii săi că nu este vorba de a ceda loc intereselor de grup, ci e vorba de a se angaja împreună cu toţi colegii de partid la construirea unei Românii aşa cum ar trebui să fie în secolul XXI într-o Europă unită“, a spus Ungureanu.
El a arătat că responsabilitatea Forţei Civice este să stea împotriva celor care vor răul ţării, naţiunii, şi să ofere soluţii.
„Nu avem voie să fim inerţi. Nu avem voie să asistăm la felul în care o putere dezarticulată încearcă să nenorocească o ţară şi o naţiune, democraţia şi libertăţile cetăţenilor. Responsabilitatea noastră este să stăm împotriva celor care vor răul nostru şi de a oferi politic. (…) Demnitatea, responsabilitatea civică, loialitatea faţă de ţară şi naţiune sunt valorile în care credem“, a mai spus Ungureanu.
El a arătat că îi invită pe români să fie alături de partidul Forţa Civică şi că va încerca să fie aşa cum doresc românii.
Celelalte funcţii ale formaţiunii revin următorilor: Adrian Iuraşcu – prim-vicepreşedinte, Ştefan Pirpiliu – secretar general, Ion Bazac, Dan Liga, Doru Mărieş, Dan Cristian Popescu, Marian Săniuţă, Gabriel Biriş, Florin Bolchiş, Radu Botezatu, Sergiu Fendrihan, Daniel Ionaşcu, Ioan Mircea Hâncu, Adrian Semcu, Smaranda Vornicu – vicepreşedinţi, Gheorghe Moisescu şi Valentin Suvar – secretari generali adjuncţi, Despina Munteanu şi Denis Soare – secretari executivi, Sorin Pârcălabu – trezorier.
Delegaţii partidului Forţa Civică şi-au adoptat noul Statut, conform căruia semnul electoral al Forţei Civice va fi un dreptunghi de culoare albastră având inscripţionat jos Forţa Civică, iar sus o inimă cu şapte stele şi două dungi.
Culorile cu care se va identifica Forţa Civică vor fi albastru şi alb.
În Statutul partidului este prevăzut că membrii care au colaborat cu securitatea vor fi excluşi, la fel şi cei care au fost condamnaţi în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar pe perioada procesului aceste persoane sunt suspendate de drept din partid.
Conform Statutului, vor fi înfiinţate şi două noi organizaţii – organizaţia persoanelor cu dizabilităţi şi organizaţia minorităţilor naţionale.
Forţa Civică va avea o Ligă a aleşilor locali, în care sunt în prezent şapte consilieri locali, şi o Ligă a parlamentarilor.
La Convenţia Naţională a Forţei Civice au participat peste o mie de delegaţi, Liana Stanciu anunţând ca invitaţi reprezentanţi ai multor ambasade, printre care Turcia, Marea Britanie, Ucraina, Bulgaria, precum şi o delegaţie din Republica Moldova.
Convenţia Naţională a partidului Forţa Civică l-a mandatat pe  MR Ungureanu să facă diligenţele necesare pentru aderarea la Partidul Popular European.
Prim-vicepreşedintele Forţei Civice, Adrian Iuraşcu (fostul preşedinte al partidului), a declarat în finalul convenţiei că Mihai Răzvan Ungureanu are obligaţia şi sarcina să fie preşedintele României.
Convenţia s-a încheiat cu imnul partidului, „România e a mea“, melodie compusă de Mihai Georgescu de la „Bere Gratis“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS