24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii, la ultima strigare pe posturi

Profesorii, la ultima strigare pe posturi

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj organizează ultimele şedinţe publice pentru ocuparea posturilor libere din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2012- 2013.

Cu o săptămână înainte de începerea anului şcolar, în Dolj mai sunt 351 de norme şi fracţiuni de normă. Lista a fost actualizată, miercuri, 5 septembrie. Cele mai multe posturi neocupate sunt la învăţători, 35 la număr, şi la muzică. De asemenea, pe ultima sută de metri se caută profesori şi pentru disciplinele de bază, cum ar fi română, matematică, istorie, geografie, dar şi limbi străine, catedrele disponibile fiind în special în mediul rural. Oferta a fost pusă ieri la dispoziţia a sute de cadre didactice titulare care au solicitat să se mute dintr-o localitate în alta sau chiar să vină în Dolj din alt judeţ. Şedinţa publică s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja“ din Craiova. Emoţiile au fost foarte mari în special pentru profesorii titulari, care au dorit să se detaşeze pentru că posturile pe care se aflau au intrat în restructurare.

Astăzi sunt programaţi suplinitorii

Catedrele rămase libere în urma detaşărilor sunt distribuite astăzi suplinitorilor, care nu au reuşit să prindă nici un post la şedinţele publice organizate în luna august, după concursul de titularizare. Cea mai mare concurenţă pare să fie la limba română şi la geografie, unde zeci de candidaţi au rămas deocamdată fără post, cu note peste 8.00, unii dintre ei având şi vechime la catedră. Pentru a prinde post, prezenţa este obligatorie la şedinţa publică, iar aceasta începe tot la ora 9.00, la Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja“ din Craiova. Acces la normele didactice libere vor avea şi dascălii care au participat la concursurile de titularizare şi suplinire din 2010 şi 2011, cu condiţia ca în această vară dacă au repetat examenul să nu fi obţinut sub 5.00. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, după şedinţele publice de detaşare şi suplinire va fi organizată încă o şedinţă pentru acordarea fracţiunilor de normă, în regim de plată cu ora, pentru disciplinele la care va fi nevoie. „Data la care se va organiza şedinţa pentru plata cu ora nu a fost stabilită. În funcţie de orele care vor rămâne libere, aceasta poate fi organizată şi astăzi, după ora 19.00. Nu s-a luat însă o decizie fermă în acest caz“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Luminiţa Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS