13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAE acordă asistenţă umanitară de urgenţă pentru Siria şi Niger

MAE acordă asistenţă umanitară de urgenţă pentru Siria şi Niger

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, printr-un comunicat, că a transferat din bugetul destinat Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare (ODA) fonduri pentru finanţarea necesităţilor specifice unor situaţii umanitare de urgenţă din Siria și Niger.

Suma de 70.000 de dolari a fost transferată pentru Siria, din care 20.000 de dolari către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) pentru finanţarea Mecanismului de finanţare a situaţiilor de urgenţă privind migraţia şi 50.000 de dolari către Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Ajutorului Umanitar (UN OCHA) pentru Mecanismul de finanţare în regim de urgenţă (Emergency Response Fund).
Pentru Niger (Zona Sahel), afectat de o gravă criză alimentară, vor fi destinați 30.000 de euro, suma urmând să ajungă către Programul Alimentar Mondial, pentru finanţarea proiectului “Saving lives, Preventing acute malnutrition and Protecting livelihoods of vulnerable crisis-affected populations (food component)”, inclus în Apelul Consolidat al ONU pentru Niger 2012 .
În anul 2012 a fost alocată o sumă de aproximativ 238.000 de euro, din bugetul destinat Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare (ODA) şi gestionat de Ministerul Afacerilor Externe, pentru finanţarea unor situaţii umanitare de urgenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS