Acasă Actualitate Muzeul de la Rânca, inaugurat de Zilele Novaciului

Muzeul de la Rânca, inaugurat de Zilele Novaciului

Autorităţile din Novaci organizează în premieră în acest sfârşit de săptămână zilele localităţii. Potrivit programului manifestărilor, sâmbătă, la Casa de Cultură din Novaci va avea loc o întâlnire cu Fiii Novaciului şi vor fi acordate titluri de Cetăţeni de Onoare şi diplome de excelenţă unor personalităţi originare din Novaci. Tot pe 8 septembrie, la Casa Obştii Cerbul-Plopu din Rânca va fi inaugurat Muzeul Civilizaţiei Montane. De asemenea, va fi sărbătorit şi Hramul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ Rânca. Autorităţile vor oferi şi un spectacol cu Ansamblurile Folclorice din Novaci, Polovragi, Jina (Sibiu) şi Vaideeni (Vâlcea). Duminică, pe plaiul Novaci va avea loc o expoziţie şi un târg de animale, iar de la ora 17.00 este programat un spectacol folcloric la Casa de Cultură. 

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version