11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul limitează pachetul de servicii medicale dacă va fi necesar

Guvernul limitează pachetul de servicii medicale dacă va fi necesar

Guvernul Ponta se angajează în fața FMI să reducă acoperirea serviciilor medicale din pachetul de asigurări de bază și ia în calcul, dacă va fi necesar, o creștere a contribuției plătite de populație la asigurările sociale de sănătate. Ultima schiță a scrisorii de intenție cu FMI, intrată în posesia HotNews.ro, mai precizează drept termen pentru aplicarea coplății începutul anului 2013, imediat după alegerile parlamentare din decembrie și introducerea în parlament a Legii sănătății până la aceeași dată. Principalele angajamente asumate de guvernul Ponta în domeniul sănătății sunt:
– Reducerea acoperirii serviciilor medicale cuprinse în pachetul de asigurări de bază printr-o creștere a ponderii coplății și a asigurărilor private suplimentare. Implementarea listei negative de medicamente și servicii medicale va continua.
– La începutul lui 2013 coplata va fi pusă în aplicare. Serviciile de urgență vor fi excluse de la coplată.
– Sistemul de achiziții publice al spitalelor va fi modificat prin centralizarea ofertelor. Toate spitalele publice vor trece printr-un audit financiar și cheltuielile acestora vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătății până la începutul lui octombrie 2012.
– Managerii de spitale care își vor depăși bugetul de cheltuieli vor fi sancționați.
– Pe listele de medicamente compensate și gratuite nu vor mai fi introduse substanțe noi fără o evaluare cost-eficiență a acestora.
Până la finalul lui 2012, noul proiect al Legii sănătății va fi introdus în parlament, dar nu înainte de publicarea unui studiu de impact al noii legi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS