29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHoţul misterios din cimitir

Hoţul misterios din cimitir

În cimitirul din comuna doljeană Podari se petrec lucruri necurate. Un hoţ, pe care autorităţile locale nu au reuşit să-l identifice timp de doi ani, fură bucăţi din crucile de lemn de pe morminte. Sesizaţi de GdS, oficialii din Podari au găsit soluţia miraculoasă ca să pună capăt furturilor: vor monta camere wireless ultraperformante, la 2.000 de euro bucata. Ironic ar fi ca hoţul să fure şi camerele cu pricina. 

Cimitirul din Podari arată ca şi cum ar fi căzut pradă stihiilor. Toate crucile din lemn sunt rupte, dar nu oricum, ci doar în partea superioară. Hoţul a smuls bucata orizontală pe care este scris numele răposatului, lăsând doar ciotul pe care sunt trecuți anul naşterii şi cel al morţii. Autorităţile locale ştiau de crucile mutilate de doi ani, dar nu au găsit până acum leacul împotriva profanatorului. Ceva bănuieli legate de făptuitor au avut, dar, ca organe ce se respectă, nu au putut acuza pe nimeni. Sesizaţi de GdS, reprezentanţii poliţiei din Podari au ridicat iniţial din umeri, spunând că vor verifica aspectele semnalate. Au mers la faţa locului, s-au îngrozit şi s-au îndreptat glonţ către primăria din localitate, pentru a se sfătui cu primarul. Bănuind că nu este vorba despre vreo stafie sau vreun spirit malefic care bântuie cimitirul şi cum nu duce lipsă de idei, Constantin Gheorghiţă a găsit soluţia salvatoare. L-a delegat pe administratorul firmei Servicii Publice Podari, aflată în subordinea primăriei, să cumpere cele mai bune camere web wireless și să le monteze strategic în cimitir. Gheorghiţă, poliţia şi preotul bisericii din localitate au făcut deja portretul infractorului: ori este vreun nebun, bun de legat, ori vreun satanist care nu crede în Iisus Cristos. Tot ei au găsit şi explicaţia pentru care hoţul a rămas neprins până acum: angajaţilor firmei de pază le este frică să stea noaptea în cimitir. Preotul Viorel de la biserica din Podari a observat şi modul de operare al acestuia. „După ce este înmormântat cineva, eu cred că hoţul vine şi rupe crucea. După ce oamenii repară crucea, a doua oară nu o mai rupe. Am vorbit cu şeful de post, dar mi-a zis că nu poate face el de pază la cimitir. La primărie, când le-am zis, au ridicat din umeri. Poate ar trebui să închidem cimitirul şi să se intre numai cu cheia, dar cred că hoţul ar sări gardul. Este îngrozitor ce se întâmplă. Posibil să fie vreun fanatic religios, care nu crede că Hristos a fost răstignit pe cruce“, a mărturisit preotul Viorel.

Firma de pază şi strigoii

Un reprezentant al poliţiei din Podari a precizat că, la intervenţia lor, primăria a decis că aşa nu se mai poate şi că trebuie să ia taurul de coarne. „Sunt două variante: avem o bătrână bolnavă psihic, care a fost surprinsă acum câteva luni de un sătean cu asemenea elemente (bucăţi din cruci – n.r.) în sac, iar cea de-a doua este că avem un satanist. Am vorbit cu domnul primar, care a discutat cu directorul firmei Servicii Publice Podari, cea care face supravegherea în comună, să monteze nişte camere web. E bine că cimitirul este iluminat noaptea. Noi i-am trimis pe cei de la firma de pază în cimitir, pentru că sunt câte doi oameni pe fiecare noapte care patrulează prin comună, dar, vedeţi, intervine frica asta… de Cel de Sus“, a spus un reprezentant al poliţiei din Podari.
La rândul său, primarul comunei este hotărât să redea liniştea morţilor şi rudelor acestora. „Au furat crucile de peste tot, şi de la socru’meu. Am hotărât să punem camerele alea puternice, sofisticate, fără fir. Le punem pe doi stâlpi. Şi vă dau un exemplu. Când moare cineva şi este înmormântat, vom amplasa o cameră să bată spre acel mormânt. Eu zic că altă şansă nu este să-l prindem pe hoţ. Ne-a înnebunit, nu alta!“, a recunoscut Constantin Gheorghiţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS