11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeneraţia fără ţigări

Generaţia fără ţigări

În Australia, lupta împotriva fumatului devine tot mai agresivă, în prezent desfăşurându-se parcă un fel de atac final, informează corriere.it. După ce au decis că, începând de la sfârşitul acestui an, vor fi puse în vânzare doar pachete de ţigări fără logouri sau culori distinctive, autorităţile din statul australian Tasmania sunt pregătite să mai adopte o măsură cel puţin la fel de dură. Din câte se pare, parlamentarii australieni sunt pregătiţi să adopte o propunere de lege care prevede că toate persoanele născute începând cu anul 2000 nu vor avea dreptul să fumeze, nici măcar după ce vor ajunge la vârsta majoratului. Ministrul Sănătăţii din acest stat insular, aflat în partea de sud a Australiei, a cerut avocatului poporului însărcinat cu probleme legate de copii să studieze principiul unei interziceri progresive şi totale a consumului de tutun. Ideea constă în creşterea vârstei legale la care se pot cumpăra ţigări, în prezent de 18 ani, de la an la an, începând, după câte se pare, din 2018.
Această măsură este extremă şi nouă, dar în acelaşi timp aminteşte oarecum de trecut, și anume de prohibiţia americană din anii 20, în care au fost interzise vânzarea şi consumul de alcool. Însă după cum bine se ştie, ţigările au o poveste care se aseamănă în mare măsură cu cea a alcoolului. Au fost iubite, tolerate. Au avut o poveste familiară, socială pozitivă. Iar apoi, încet, încet, după descoperirea consecinţelor pentru sănătate, au fost retrase treptat din contextul social, iar astăzi, fumătorii aproape nu îşi mai amintesc că au existat perioade în care îşi aprindeau ţigări când erau cu copiii la masă, la cinematograf sau în restaurant.  
Proiectul guvernului tasmanian se înscrie în cadrul unor politici ale statului federal australian vizând lupta împotriva tabagismului şi fumatului.
Înalta Curte de Justiţie australiană a respins recent recursul depus de multinaţionalele din industria tutunului, care au atacat legea votată de guvernul de la Canberra, considerată a fi cea mai dură din lume în acest domeniu. Potrivit respectivei legi, începând cu luna decembrie a acestui an, toate companiile producătoare vor pune în vânzare ţigări ambalate în cutii simple, de culoare verde oliv, fără marcă sau logo inscripţionate. Singurele semne grafice permise vor fi imaginile cu persoane care au diverse afecţiuni generate de consumul de tutun. Decizia autorităţilor australiene a fost salutată şi de doctorul Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Odată cu victoria din Australia, sănătatea publică intră într-o nouă eră, în care consumul de tutun poate fi controlat. Ambalajul simplu este un mod foarte eficient de a contracara tacticile agresive de marketing“, este de părere Chan, care a precizat că reglementarea australiană este în acord cu Convenţia pentru controlul tutunului, care a intrat în vigoare în 2005 şi la care au aderat  170  de ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS