6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe ce s-a supărat Germania pe Ponta şi Antonescu

De ce s-a supărat Germania pe Ponta şi Antonescu

Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, a declarat, referindu-se la comentariile lui Crin Antonescu la adresa cancelarului Merkel, că acestea au fost dăunătoare chiar preşedintelui interimar, care riscă să nu mai fie luat în serios în Europa

Gunther Krichbaum (foto) a precizat că primul-ministru Ponta şi Crin Antonescu încearcă să creeze o problemă care nu există. „Relaţia dintre ţările noastre este foarte bună, cu tradiţie şi a evoluat de-a lungul anilor. În opinia mea, aceste comentarii nu sunt decât o diversiune ieftină. Ponta vrea să distragă atenţia de la eşecul referendumului şi adevăratele probleme naţionale ale României. Acest lucru nu este într-adevăr demn de un prim-ministru şi politician important al unei ţări membre UE. În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuşi. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european“, a afirmat Krichbaum.
El a explicat atitudinea critică a Germaniei faţă de România în privinţa respectării instituţiilor democratice şi a statului de drept, prin faptul că ţara sa a fost divizată de Cortina de Fier, iar partea sa din Est a fost nevoită să îndure un regim nedemocratic până în 1989.
„Astăzi, Germania are un cancelar şi un preşedinte care au trăit pe propria piele lipsa libertăţii şi a democraţiei. De aceea, Germania este foarte sensibilă în privinţa subminării standardelor democratice şi a statului de drept“, a precizat Krichbaum.

România nu este o insulă sau o colonie

Krichbaum a ţinut să sublinieze că România este o ţară suverană, dar şi membră a UE, apartenenţă foarte mult dorită chiar de către România şi care a adus enorme avantaje pentru ţară. „În acelaşi timp, faptul că este membră UE înseamnă că România trebuie să împărtăşească şi să respecte valorile europene. Aşa că dezbaterea este de fapt nu pro sau contra preşedintelui Băsescu, dar despre respectarea standardelor democratice. Aceasta include respectarea independenţei sistemului judiciar, respectarea statului de drept, separaţia puterilor şi aşa-numitele echilibre ale sistemului instituţional. Dacă toate acestea sunt în pericol, UE şi statele membre nu pot rămâne pe tuşă, ceea ce de altfel, nici SUA nu a făcut. Ceea ce mulţi nu realizează este că românii nu au doar cetăţenia României. Prin Tratatul de la Lisabona, ei au şi cetăţenia europeană. Ei au drepturi legale de cetăţeni europeni. De aceea este natural ca UE să se asigure ca ai săi cetăţeni să beneficieze de drepturile lor democratice“, a apreciat oficialul german.
El nu crede că relaţiile româno-germane, atât la nivel politic, cât şi economic, au fost afectate de acuzaţiile liderilor de la Bucureşti, dar consideră „o realitate faptul că Guvernul României a neglijat problemele reale ale ţării în ultimele luni“.
„Iar România nu este nici o insulă sau o colonie, ci e implicată într-o competiţie la nivel european şi global. Investitorii germani întotdeauna caută cele mai bune condiţii pentru noi investiţii. Siguranţa legii şi stabilitatea condiţiilor politice sunt fără îndoială parte a acestei ecuaţii. Evenimentele din ultimele săptămâni nu au fost cea mai bună publicitate pentru România. Faptul că un prim-ministru numeşte ilegală o decizie a Curţii Constituţionale din ţara sa este aproape incredibil. Toate aceste evenimente au adus daune majore reputaţiei României, care vor mai persista pentru o bună perioadă“, a susţinut preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului.
El a afirmat că există şi varianta în care UE şi-ar putea pierde „răbdarea“ în cazul României, dar a menţionat că reformele necesare nu trebuie îndeplinite pentru a mulţumi Bruxellesul, Germania sau altă ţară europeană.

Acuzaţii nefondate

La rândul său, europarlamentarul Markus Ferber împărtăşeşte îngrijorările exprimate de Angela Merkel cu privire la starea statului de drept în România, considerând că au fost mai multe ameninţări serioase la adresa instituţiilor din România şi sistemului democratic.
În opinia sa, acuzaţiile formulate de liderii de la Bucureşti la adresa Germaniei „sunt nefondate şi ar trebui să fie stopate imediat“, existând riscul ca aceştia „să piardă încrederea Germaniei şi a celorlalte state membre UE“.
Markus Ferber nu crede că relaţiile româno-germane vor fi în mod grav afectate de aceste acuzaţii „atâta timp cât în România se pune capăt disputelor şi primul-ministru şi toţi oficialii români acceptă nu doar deciziile Curţii Constituţionale, ci şi să acţioneze în conformitate cu regulile democratice de bază fixate de legislaţia europeană“. „Dacă situaţia din România nu se schimbă rapid şi regulile democratice nu sunt respectate, UE trebuie să treacă la acţiune să protejeze regulile europene“, a apreciat europarlamentarul, precizând însă că mecanismul prevăzut la art.7 al Tratatului de la Lisabona privind suspendarea drepturilor de vot în Consiliul European ar trebui considerat ca o măsură de ultimă instanţă.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS