Şi stelele plâng

Se spune că zgomotele nu se aud în spaţiu, însă de aici, de pe Pământ, oamenii de ştiinţă au reuşit să înregistreze „plânsetele“ pe care o stea le-a emis în timp ce era înghiţită de o gaură neagră inactivă până în acel moment, informează Daily Mail. Nu este vorba de plânsete propriu-zise, ci de raze de lumină emise de stea pe măsură ce dispărea în gaura neagră. Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au detectat impulsuri periodice în lumina stelei, aflate la 3,9 miliarde de ani-lumină de Terra, în direcţia constelaţiei Draco, impulsuri pe care
le-au asemănat cu plânsul unui muribund. Impulsurile, cunoscute în termeni ştiinţifici drept „oscilaţii cvasi-periodice“, s-au produs cu regularitate la interval de 200 de secunde, până când au dispărut complet, iar oamenii de ştiinţă cred că lumina a fost emanată de materia aflată pe cale să fie devorată de gaura neagră. Cercetătorii au asemuit aceste impulsuri luminoase cu sunetul pentru că ele se repetă cu o frecvenţă care, dacă ar fi transpusă în sunete, ar suna ca nota re diez minor într-o tonalitate foarte joasă – un sunet atât de jos, încât se poate spune că steaua mai degrabă geme decât plânge. Rubens Reis, bursier în cadrul programului postdoctoral Einstein de la Universitatea Michigan, a explicat că atunci când o gaură neagră se „hrăneşte“ cu o stea rămasă fără gravitaţie, rămăşiţele astrului formează un disc în jurul găurii. „Acest disc se încinge, iar noi putem îl vedea, cu ajutorul razelor X, foarte aproape de gaura neagră. Pe măsură ce steaua dispare, emite aceste oscilaţii cvasiperiodice pe care noi le-am detectat“, a precizat Rubens Reis. Împreună cu profesorul de astronomie Jon Miller, Reis a realizat lucrarea intitulată „Periodicitate de 200 de secunde ca urmare a distrugerii unei stele de către o gaură neagră inactiv“, proiect finanţat de Agenţia Spaţială Americană NASA.