20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStatistica pune punctul pe „i“ în scandalul numărului de votanţi

Statistica pune punctul pe „i“ în scandalul numărului de votanţi

Institutul Național de Statistică a clarificat, într-un comunicat, situația numărului de votanți, arătând că lista corectă este cea care cuprinde și românii din străinătate. „În conformitate cu Constituția României și a legilor electorale în vigoare, guvernul trebuie să asigure exercitarea dreptului la vot tuturor cetățenilor români în vârstă de 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv și cărora nu le-au fost interzise drepturile electorale. Punerea în practică a acestei obligații se realizează prin înscrierea cetățenilor români cu drept de vot în listele electorale permanente pe principiul locului de domiciliu (legal) înscris în actele de identitate, indiferent dacă la data desfășurării scrutinului electoral persoanele respective sunt sau nu sunt prezente pe teritoriul național“, explică INS.  
Precizările INS vin pe fondul controverselor privind validarea referendumului pentru demiterea președintelui. Mai mulți reprezentanți ai USL au susținut în ultimele zile că numărul real al românilor cu drept de vot este mai mic decât cel de pe listele electorale, astfel că prezența la vot ar fi fost de peste 50% din numărul real al cetățenilor cu drept de vot, iar în aceste condiții președintele suspendat ar trebui demis – susțin reprezentanții USL.

Comunicatul integral al INS

Pentru lămurirea DIFE­REN­ȚELOR ÎNTRE DATELE DE POPULAȚIE gestionate de Institutul Național de Statistică (INS) și cele gestionate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din cadrul Ministerului Ad­ministrației și Internelor, INS face următoarele precizări:
1. în conformitate cu Constituția României și a legilor electorale în vigoare, guvernul trebuie să asigure exercitarea dreptului la vot tuturor cetățenilor români în vârstă de 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv și cărora nu le-au fost interzise drepturile electorale;  
2. punerea în practică a acestei obligații se realizează prin înscrierea cetățenilor români cu drept de vot pe listele electorale permanente pe principiul locului de domiciliu (legal) înscris în actele de identitate, indiferent dacă la data desfășurării scrutinului electoral persoanele respective sunt sau nu sunt prezente pe teritoriul național;
3. listele electorale permanente sunt documente nominale care se întocmesc și se actualizează de către DEPABD prin prelucrarea și selectarea datelor privind cetățenii cu drept de vot cuprinși în Registrul Național de Evidență a Persoanelor;
4. începând cu anul 2007, și cetățenii Uniunii Europene își pot exercita dreptul de vot în comuna, orașul, municipiul în care își au domiciliul sau reședința;
5. INS, pornind de la datele recensământului populației și pe baza fenomenelor demografice (natalitatea și mortalitatea) și de migrație internă și migrație externă (emigrația și imigrația), calculează și publică date privind populația stabilă la 1 ianuarie și la 1 iulie al fiecărui an;
6. conform definițiilor internaționale, nu sunt cuprinși în populația stabilă a țării:
a) cetățenii români, străini sau fără cetățenie cu domiciliul în România plecați în străinătate pe o perioadă de cel puțin 12 luni: la lucru, în căutarea unui loc de muncă, la studii, în interes de afaceri etc. (persoane plecate pe o perioadă îndelungată);
b) cetățenii străini sau fără cetățenie veniți în România pentru o perioadă mai mică de 12 luni (persoane temporar prezente).
În consecință, este incorect a se face comparații între doi indicatori între care există diferențe semnificative din punct de vedere al sferei de cuprindere și care au rol diferit în evaluarea și caracterizarea populației unei țări, respectiv:
 – populația legală (calculată de către DEPABD) care cuprinde toți cetățenii cu domiciliul legal în România la un moment dat;
 – populația stabilă (calculată de către INS la 1 ianuarie, respectiv la 1 iulie a fiecărui an) care cuprinde cetățenii care au o reședința și sunt prezenți sau au declarat că vor fi prezenți 12 luni (perioadă neîntreruptă) pe teritoriul României.
Dacă, istoric, între cei doi indicatori nu au fost diferențe consistente, după anul 1990 diferențele au crescut considerabil. Pentru România de azi, confruntată cu un fenomen masiv de migrație externă, faptul că populația stabilă este sensibil mai mică decât populația legală considerăm că, tehnic, nu trebuie să mai surprindă pe nimeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS