12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFermierii doljeni au cerut mai puţini bani

Fermierii doljeni au cerut mai puţini bani

Fermierii doljeni au depus în 2012 mai puţine dosare pentru cereri de finanţare pe măsurile 1.4.1 – „Sprijinirea fermelor agricole de subzistenţă“ şi 1.1.2  – „Instalarea tinerilor fermieri“, din cauza suprapunerii perioadelor de depunere, a spus Aurel Stanciu, directorul Camerei Agricole (CA) Dolj. În cursul acestui an, au fost depuse circa 450 de dosare pe Măsura 1.4.1 şi aproximativ 100 de dosare pe Măsura 1.1.2. În 2011, au fost depuse peste 800 de dosare pe cele două măsuri. „A fost o decizie luată la începutul anului de Ministerul Agriculturii. Hotărârea s-a reflectat asupra numărului de dosare depuse. Cea mai mare parte a solicitanţilor a primit consultanţă din partea specialiştilor noştri, iar o parte din fermieri au fost îndrumaţi către firmele de specialitate din domeniu“, a precizat Aurel Stanciu. În acest an, fermierii mai pot aplica pentru Măsura 1.2.1 – „Modernizarea exploataţiilor agricole“ (1 octombrie – 31 octombrie), unde suma alocată este de 60 de milioane de euro şi Măsura 3.1.2 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de întreprinderi“ (1 august – 31 august), suma disponibilă fiind de 134 de milioane de euro. În ultimii doi ani, CA Dolj a primit circa 2.000 de dosare pentru accesare de fonduri europene în agricultură, cea mai mare parte a acestora fiind finanţate. 542 de dosare vor fi evaluate până la sfârşitul acestui an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS