13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAerodrom la Stăneşti

Aerodrom la Stăneşti

Autorităţile judeţului Gorj vor să înfiinţeze un aerodrom pe izlazul comunal Stăneşti, lângă Târgu Jiu. Preşedintele consiliului judeţean, Ion Călinoiu, împreună cu primarul comunei Stăneşti, Vasile Pârvulescu, şi reprezentanţii SC ECSO & EXO, firmă specializată în proiectarea şi realizarea infrastructurii aeronautice, în pregătirea şi instruirea piloţilor, s-au deplasat joi în comună, pentru observarea locaţiei. Aici se intenţionează înfiinţarea în perioada imediat următoare a unui aerodrom. Această primă discuţie s-a finalizat cu propuneri concrete privind înființarea unui aerodrom în comuna Stănești, pe locația izlazului comunal, fără a schimba destinația terenului. Aerodromul va fi destinat operării aeronavelor din categoria ultraușoare ULM, LSA, dar și VLA, aeronave cu masa maximă admisă la decolare de 5.700 de kilograme, care pot efectua și zboruri internaționale, curse charter, transport de marfă și pasageri, zboruri de agrement și sportive, precum și diferite zboruri utilitare (întreținerea culturilor, fotogrametrie, zboruri cu specific umanitar, urgențe medicale etc). În perimetrul aerodromului se vor amenaja spații comerciale și de agrement, de pregătire și conducere a zborului, acesta devenind și un punct de operare turistic, iar în viitorul apropiat va deveni o poartă aeriană de comunicare internațională și un aeroport de tranzit. Potrivit conducerii Consiliului Judeţean Gorj, prin integrarea aerodromului în Rețeaua Națională de Aerodromuri Certificate pentru Aviație Generală – AVIECSO, județul Gorj va oferi astfel facilități deosebite pentru dezvoltare regională și pentru exploatarea potențialului turistic. Aerodromul va integra și o şcoală de pilotaj, unde cei interesați vor putea fi pregătiți și antrenați pentru obținerea licenței de pilot. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS