8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCercetătorii internetului de pe cinci continente, la Craiova

Cercetătorii internetului de pe cinci continente, la Craiova

Ieri a debutat la Craiova conferinţa internaţională „International Conference on Web Intelligence, Mining and Semantics – WIMS’ 12“. Evenimentul este pentru prima dată în România şi în Craiova, după ce prima ediţie a avut loc în anul 2011 în Norvegia, iar cea de-a treia va fi la Madrid, în Spania, în 2013. Organizatorul acestui eveniment este Universitatea din Craiova, iar manifestările se vor încheia mâine.
Conferinţa a fost coordonată de Dumitru Dan Burdescu, profesor în cadrul  Universităţii din Craiova, Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei. Deschiderea lucrărilor a fost marcată prin discursul rectorului Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, şi prin prezentarea făcută oraşului şi regiunii Oltenia de Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.  „Universitatea din Craiova se implică în cercetare, în schimbul de experienţe. Această întâlnire este un dialog, iar dialogul este important pentru mediul de cercetări“, a spus în deschidere rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor.
La eveniment sunt prezenţi specialişti din 30 de ţări de pe cinci continente. Aceştia vor prezenta 71 de lucrări, care au fost acceptate şi publicate de ACM- Association for Computing Machinery din Statele Unite şi care vor fi indexate în baza de date de prestigiu ACM Digital Library. Întâlnirea din Craiova este organizată de Asociaţia Română pentru Inteligenţă Artificială – ARIA şi aduce în prim-plan cele mai importante şi mai actuale teme legate de internet, dar, mai ales, căutarea informaţiilor web.
WIMS’12 este destinat să promoveze difuzarea de stat-of-the-art de cercetare în domeniul inteligenţei web, semantica web şi interacţiunea fundamentală dintre ele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS