9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Soluţii antistres

Uneori, chiar şi cele mai jenante obiceiuri pot avea o latură pozitivă, informează tgcom.it. Astfel, rosul unghiilor, mestecarea gumei sau scrâşnirea dinţilor noaptea pot avea un efect benefic asupra creierului uman, pentru că alungă neliniştea. Mai mult chiar, cercetătorul Juan Ferrer de la Universitatea din Bilbao este de părere că rosul unghiilor este un foarte bun antidot împotriva stresului. Experimentele efectuate au arătat că aceste obiceiuri apar în inconştient în situaţii de stres puternic şi potolesc stările de nelinişte. De altfel, scrâşnitul dinţilor este considerat un mecanism de „eliberare“ şi este strâns legat de producerea de dopamină, un neurotransmiţător implicat în reglarea emoţiilor în situaţii de indispoziţie sau anxietate, fiind eliberat de creier în caz de stres.
Cu toate acestea, Francisco Gòmez, specialist în medicină dentară, atrage atenţia că scrâşnirea dinţilor poate fi dăunătoare pentru sănătatea gurii. Alte studii au demonstrat că nici rosul unghiilor nu este un obicei atât de inofensiv. Incidenţa acestui obicei este de 45% în rândul adolescenţilor, de 33% în rândul copiilor şi de peste 15% la adulţi. Pe lângă aspectul inestetic al mâinilor, rosul unghiilor poate cauza infecţii, prin pătrunderea microbilor în organism, afecţiuni stomatologice, unghii casante sau cuticule sângerânde. De asemenea, dacă aţi ros prea mult din unghie, pot să apară mici răni sângerânde, iar locul respectiv este predispus infecţiilor cu ciuperci, viruşi sau bacterii. Ca să nu mai vorbim de faptul că multe dintre persoanele care prezintă acest tic îşi rod unghiile şi când au mâinile murdare. În acest fel, acestea se expun unor boli, de la răceală şi gripă până la gingivită, o infecţie a gingiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS