13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul şef al ANOFM, condamnat la nouă ani de închisoare

Fostul şef al ANOFM, condamnat la nouă ani de închisoare

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru luare de mită, informează rtv.net. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs. În cadrul procesului, Bian a fost acuzat că, în calitate de secretar de stat la Ministerul Muncii, cerea mită de la angajaţii ANOFM care gestionau programe în care erau utilizate fonduri europene. Potrivit rechizitoriului, Bian ar fi primit mită în valoare totală de 1.500.000 de lei. De altfel, el a fost reţinut de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în octombrie 2011, în timp ce primea mită de 80.000 de lei, reţinerea sa fiind făcut sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar, Cristache Ristea a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru complicitare la luare de mită, iar Alexandra Maria Ţichindelean a fost condamnată la doi ani şi şase luni de închisoare, pentru luare de mită. În cazul celor doi, pedeapsa este una cu suspendare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS