10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

DREPT LA REPLICĂ

Referitor la informaţiile apărute în cotidianul Gazeta de Sud din data de 11 mai 2012, în articolul cu titlul „Primăriei Craiova nu-i pasă de curăţenie“, Instituţia Primarului Municipiului Craiova face următoarele precizări:
Prin conţinutul articolului, opinia publică a fost dezinformată, iar imaginea primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, precum şi a instituţiei pe care acesta o reprezintă a avut de suferit, în sensul că s-au prezentat lucrurile în mod deformat şi fără susţinere.
În anul 2011, organizatorii „Let’s do it, Romania!“ au solicitat Primăriei Municipiului Craiova, în vederea desfăşurării campaniei de curăţenie, încheierea unui parteneriat ce prevedea ca obligaţii pentru Primăria Municipiului Craiova sprijinirea proiectului din punct de vedere logistic.
Primăria Municipiului Craiova şi-a dat acordul în vederea sprijinirii acestui proiect, ca urmare, parteneriatul a fost semnat de reprezentanţii primăriei şi transmis către reprezentanţii zonali „Let’s do it, Romania!“, aceştia din urmă, în schimb, nu au semnat la rândul lor protocolul. Pe data de 2.05.2012, la Primăria Municipiului Craiova a fost depusă o adresă din partea organizatorilor „Let’s do it, Romania!“ prin care înştiinţau primăria despre organizarea acestei campanii în data de 12 mai 2012, însoţită de draftul unei convenţii ce urma a fi însuşită de ambii parteneri. În urma acestei adrese, reprezentanţii „Let’s do it, Romania!“ au fost contactaţi în repetate rânduri telefonic de către reprezentanţii primăriei în vederea unui dialog pentru stabilirea detaliilor şi semnarea convenţiei de colaborare, dar până la data prezentă acest lucru nu s-a concretizat, reprezentanţii „Let’s do it, Romania!“ neacordând interes dialogului cu Primăria municipiului Craiova.
Acesta este şi motivul pentru care reprezentanţii primăriei nu au putut prezenta joi, 10 mai 2012, un punct de vedere către jurnaliştii Gazetei de Sud referitor la implicarea în campania din 12 mai 2012, detaliile organizatorice privind colaborarea dintre cele două instituţii nefiind stabilite nici până la ora emiterii acestui drept la replică.
Facem precizarea că implicarea Primăriei Municipiului Craiova în acest proiect nu se putea face decât prin intermediul instituţiilor subordonate Consiliului Local Municipal, respectiv SC Salubritate Craiova SRL şi RAT Craiova şi nu în mod direct.
În aceste condiţii, apreciem drept tendenţioase, fără susţinere şi neadevărate afirmaţiile organizatorilor campaniei „Let’s do it, Romania!“ în Craiova, care au dus la dezinformarea voită a opiniei publice, aducând grave prejudicii de imagine Primăriei Municipiului Craiova şi conducătorului instituţiei, primarul Antonie Solomon, în articolul cu titlul „Primăriei Craiova nu-i pasă de curăţenie“.
În acest sens, Instituţia Primarului Municipiului Craiova consideră că în mod voit s-a încercat denaturarea adevărului, motiv pentru care vor fi sesizaţi organizatorii naţionali ai campaniei „Let’s do it, Romania!“ despre cele întâmplate la Craiova.
În acelaşi timp, Instituţia Primarului Municipiului Craiova îşi rezervă dreptul de acţiona prin orice mijloace legale pentru a-şi apăra imaginea publică.
Instituţia Primarului Municipiului Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS