Aproape 1,4 milioane de turişti străini au intrat în România, în primul trimestru

Autori


Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră în primul trimestru din acest an, au fost de 1,388 milioane, în creştere cu 0,5% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii anunţate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică şi prezentate de Agerpres.
Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,3%), iar din statele Uniunii Europene (UE) s-au înregistrat 64,9% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (36,1%), Bulgaria (21,5%), Germania (8,0%), Italia (7,7%) şi Austria (4,6%). 
În ceea ce priveşte sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I 2012, acestea au însumat 1,251 milioane, în creştere cu 11,3% faţă de cele din trimestrul I 2011. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primele trei luni 78,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,6% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din trimestrul I 2011. 

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 3 mai 2012

Actualitate

» Secţie ATI ultramodernă, inaugurată la Târgu Jiu
» Craiova: Campanie de recrutare de voluntari pentru monitorizarea alegerilor locale
» Seism cu magnitudinea 5,1 în vestul Turciei
» Institutul Fundeni a inaugurat prima bancă de celule stem din cadrul unui spital de stat
» Concurs de gimnastică aerobică şi dans la Târgu Jiu
» Franţa – alegeri: Hollande, considerat mai convingător decât Sarkozy
» Craiovean medaliat cu aur la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene
» Sărbătoarea Narciselor la Preajba
» 100 de cereri de debranşare pe lună
» Lăsaţi campania şi rezolvaţi problema gunoaielor!
» Ministrul demis al Finanţelor: Suma disponibilă pentru reîntregirea salariilor este de 1,5 miliarde lei
» Vremea în Oltenia
» Olt: Cămătari din Corabia, reţinuţi pentru şantaj
» Ia te uită!
» Gorj: Şef nou la Penitenciarul Târgu Jiu
» Nuclearelectrica opreşte mâine controlat Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă
» Gorj: Mandat de arestare pentru 15 zile pentru şoferul pericol public
» Cu şpaga pentru permis la judecată
» Bătaie şi scandal în familia lui Leo de la Strehaia
» SUA: Incident armat soldat cu cinci morţi, printre care un copil
» Box – Larouche: Bute trebuie să gândească la fel ca un aspirant, să arate că vrea să devină campion
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Sentimente… poliglote
» Craiova: Simpozion dedicat carierei de diplomat a lui Nicolae Titulescu
» Dolj: Astăzi s-a desfăşurat cea de-a doua probă a simulării pentru Evaluarea Naţională
» Box – Adrian Diaconu şi-a anunţat retragerea

Local

» La spital, cu muşcături de căpuşe
» 300 de cereri de muncă la urna din Piaţa „Mihai Viteazul“
» „Baza Deveselu ar putea fi ţinta teroriştilor“
» Candidaţi mai vechi sau mai noi
» 12 pentru Primăria Craiova
» Moaştele Sfântului Calinic, la Mănăstirea Lainici
» Ofiţerul contrabandist
» Pictorul Victor Pârlac: Am „pictat“ cu sufletul!

Gorj

» Concurenţă mare la primărie şi CJ
» Italienii au petrecut de Ziua Tineretului la Târgu Jiu

Sport

» FC Podari a câştigat Cupa României, faza judeţeană
» Succes la scor pentru fetele de la Real
» Echipa CSS, aproape de podium
» Valentin Ceauşescu: Craiova Maxima a fost distrusă de „Dinamo“!
» Oltenii privesc încrezători fazele zonale la juniori A şi B
» S-au întrecut în ratări

Magazin

» Horoscop
» Jessica Simpson a devenit mamă
» Robbie Williams îi va cânta Reginei
» Jenny McCarthy, dependentă de Botox
» Ruşii cuceresc spaţiul
» Cel mai îngust apartament din lume

Opinii

» Un guvern care cade constituțional

Top