Dorina Lovin are acelaşi loc de muncă de 35 de ani. Este mândră de meseria ei, pe care a practicat-o cu plăcere atâţia ani: retuşier de haine. Secretul său este răbdarea şi un respect deosebit pentru client. Craioveanca îi îndeamnă pe tineri să înveţe o meserie, deoarece aceasta este adevărata „brăţară de aur“ a unui om.
O găsim la etajul al doilea al Centrului Comercial Mercur. Dorina Lovin, în vârstă de 58 de ani, lucrează în acest loc de 35 de ani încoace. A fost primul şi ultimul său loc de muncă şi tot ar mai sta, dacă nu ar fi nevoită să se pensioneze. Retuşează hainele pentru cei cărora nu le vin bine. Croitoria este viaţa ei. Mânuieşte bine „armele“ sale care sunt acul, aţa şi centimetrul de croitorie. „Dacă nu aş ieşi la pensie, tot aş mai vrea să muncesc. Meseria aceasta nu m-a obosit niciodată. E ca o brăţară de aur. Am lucrat şi 10-12 ore pe zi şi nu m-a obosit. Aşa de tare mi-a plăcut“. În atelierul spaţios se găseşte o masă de lucru, o cabină de probă şi maşina de cusut fără de care femeia nu ar putea să-şi facă treaba. Lângă maşina peste care au trecut anii, croitoreasa a aşezat o machetă cu actriţa Sarah Jessica Parker, pentru a da culoare camerei de lucru. Tanti Dorina face orice fel de retuşuri. „Am început ucenicia la 15 ani. Pe atunci se făcea timp de doi ani, fără nici o plată. Eu mă grăbeam dimineaţa să ajung la condică, la prezenţă. Am trecut prin toate operaţiunile care se făceau la croitorie, să văd şi ce e greu, şi ce e uşor“, povesteşte femeia. A rezistat atâţia ani aplecată asupra maşinii de cusut datorită unei virtuţi: o răbdare de fier. „Trebuie să ai multă, multă răbdare şi atenţie. Şi să ştii bine unde pui acul şi coşi, dar eu cred că nu este greu să-ţi pui în practică răbdarea şi priceperea“, spune croitoreasa.
Clienţi de top, chiar şi din străinătate
Într-o lume invadată de chinezării şi alte haine ieftine, craioveanca nu duce lipsă de clienţi. Sunt mulţi care cumpără din magazin haine, dar mai au nevoie de retuşuri. Dorina Lovin lucrează, în general, pentru firme de top: Steilmann, Bigotti, Lo Spaccio, Falle (fosta Moda Alis), dar cel mai interesant client pe care l-a avut vreodată este un om de afaceri din Austria. El îi aduce femeii colecţii întregi de pantaloni, pe care Dorina Lovin îi modifică la Craiova: „Un austriac are magazin de haine, iar când nu se mai poartă o mărime, îmi aduce mie tot lotul, pentru a-l transforma într-o altă mărime. De la 22 la 20, să zicem. E mulţumit de serviciile mele, dacă procedează el aşa“. „Am clienţi fideli de 20 de ani. Cea mai importantă întâmplare pe care mi-o amintesc a fost cu un domn care slăbise şi era de măsura 50. A venit la mine cu pantaloni de măsura 54 şi mi-a zis: „Dacă nu mă ajutaţi, nu am în ce să mă mai îmbrac, că nu am bani să-mi cumpăr alte haine şi toată lumea mă refuză!“. A durat o săptămână până i-am făcut hainele. Le-am desfăcut de tot, le-am modificat şi le-am cusut la loc. A fost foarte fericit când a venit să şi le ia“, îşi aduce aminte femeia cu plăcere. Ea are două fete, dar nici una nu a urmat această meserie.
Secretul meseriei: să ştii să-i vorbeşti clientului
Croitoreasa ne învaţă că marketingul ei este „vorba dusă din gură în gură. Că, până la urmă, calitatea te recomandă! Şi să vă spun un secret: trebuie să ştii să vorbeşti cu clientul. Trebuie să-ţi laşi problemele acasă, iar omului să ştii să-i zâmbeşti, să nu-l desconsideri sau să-i vorbeşti de sus, indiferent cu ce haină vine la tine. Eu cred că trebuie, în primul rând, să ştii să-ţi primeşti clienţii“. Apoi vine calitatea lucrării… Pentru ca un om să se mai întoarcă în atelierul unui meşter, trebuie ca acesta să-şi facă bine treaba de prima dată, spune femeia.
Ucenicii, greu de găsit
Dorina Lovin este al treilea meseriaş craiovean cu care am stat de vorbă care a spus că nu se mai găsesc tineri care să practice o meserie, în cazul de faţă croitoria. „Am avut o fată pe care să o învăţ meserie. A terminat Jurnalismul, dar avea faţa mutilată pentru că fusese arsă şi cu greu îşi găsea de lucru. Am luat-o să o învăţ să coase un fermoar, să facă un cearceaf, să aibă un bănuţ pentru ea, că nu se ştie niciodată ce se întâmplă. Dar nu i-a plăcut. Se plictisea (…) Este greu în timpul de astăzi să mai înveţi pe cineva meserie“, spune femeia, amintindu-şi că şi ea a învăţat meserie de la o altă colegă, „de la doamna Irina, care acum a ieşit la pensie. Ea îmi croia şi eu lucram după produsul ei. Ieşea bine totul. Clientul nu mai avea nevoie de probă“. Tanti Dorina le dă sfaturi tinerilor din ziua de azi: „Încercaţi să faceţi ceva! Încercaţi o meserie, că vă va fi foarte bine mai târziu. Pe vremuri se reparau umbrele, se remaiu ciorapi, existau cizmari mulţi, pentru că oamenii îşi reparau încălţămintea. Acum nu mai există multe astfel de meserii“. Singurul regret al femeii este acela că nu are cui să-i transmită mai departe meseria
