Acasă Actualitate Şoferul care a lovit cinci pietoni, reţinut

Şoferul care a lovit cinci pietoni, reţinut

Şoferul care a lovit cu Mercedesul pe care îl conducea cinci persoane care se aflau pe refugiul unei staţii de tramvai de pe Calea Severinului din Craiova, după care a fugit de la locul accidentului, a fost reţinut ieri în baza unei ordonanţe emise de procurori.
Marţi după-amiază, Dumitru Preda, de 23 de ani, din Craiova, care conducea un Mercedes înmatriculat în Marea Britanie pe strada Pelendava, după ce a virat dreapta pe strada Calea Severinului a pierdut controlul direcţiei şi a trecut peste refugiul pentru pietoni din staţia de tramvai, unde a lovit în plin cinci persoane. După aceea, autoturismul scăpat de sub control a intrat pe contrasens, unde a lovit un VW Jetta, care era oprit la semafor. Imediat după producerea accidentului, Preda a coborât din maşină şi a fugit. S-a prezentat după mai bine de o oră la sediul Biroului Rutier, unde a declarat că a fugit pentru că i-a fost frică să nu fie agresat de trecători.
Din fericire, cele cinci persoane lovite de Mercedesul condus de Preda nu au suferit leziuni care să le pună viaţa în pericol. Cel mai grav a fost rănită o femeie de 61 de ani, care a suferit o fractură la un picior.
În aceeaşi zi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au întocmit un dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Ieri, Dumitru Preda a fost dus la audieri, iar în cursul după-amiezii, procurorul care instrumentează acest dosar a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, Preda va fi dus la în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version