16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMDRT îşi reduce bugetul cu 15 la sută

MDRT îşi reduce bugetul cu 15 la sută

Bugetul din acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va fi redus cu 15%, după ce instituţia a decis să prioritizeze proiectele de investiţii, printre obiectivele rămase figurând cele finalizate în proporţie de peste 80%, cele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul sau cele din zonele turistice.
"În vederea eficientizării investiţiilor derulate, MDRT a decis prioritizarea acestora, astfel prioritate au obiectivele finalizate în proporţie de peste 80%, a căror conservare a şantierelor ar presupune cheltuieli comparabile cu cele necesare încheierii lucrărilor, prioritare sunt şi obiectivele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul, mai ales, internaţional, şi care nu pot suporta amânare (de exemplu infrastructura turistică necesară organizării în România, pe Valea Prahovei, în februarie 2013, a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE), precum şi obiectivele aflate în zonele de interes turistic (drumuri judeţene şi locale care duc spre zone turistice,, reţele de apă, canalizare şi epurare a apelor din localităţile turistice)", a declarat pentru purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Bogdan Oprea citat de Mediafax.
Surse oficiale au declarat azi pentru Mediafax că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut miniştrilor să taie din cheltuielile pregătite pentru deplasări externe şi acţiuni de promovare în străinătate, precum târguri şi expoziţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS